Respect şi preţuire pentru memoria Veronicăi Micle

          După 133 de ani de la moartea Veronicăi Micle, criticii literari continuă să aducă în faţa cititorului informaţii suplimentare despre povestea vieţii celei  care a fost muza poetului nostru naţional. Cea mai recentă lucrare de acest gen aparţine cercetătorului şi biografului de ţinută academică, prof. dr.Gheorghe Pleş, intitulată ,,Veronica Micle de la mit spre adevăr’’. ,, S-au spus multe despre viaţa Veronicăi Micle, scrie într-un articol profesorul Octavian Ruleanu, s-au făcut nenumărate aprecieri, unele defăimătoare, iar adevărul va trebui căutat în mitul ce s-a creat în jurul ei prin trista poveste de dragoste ce a legat-o în viaţă şi în moarte de geniul lui Mihai Eminescu’’.  Şi într-adevăr, harnicul profesor năsăudean  a căutat să separe mitul de adevăr conturat în jurul personajului său. La fiecare capitol trage concluzii şi pune faţă în faţă ceea ce este adevărat cu ceea ce este fals, bazându-se pe o argumentare precisă, ,, matematică’’, aşa cum era obişnuit la catedră. Textul este însoţit de o bogată iconografie inedită. Autorul cărţii nu îşi propune o analiză a operei poetice, ci se concentrează asupra biografiei poetei. Cercetează în mod riguros documentele de arhivă, corectează erorile şi mistificările care s-au transmis de-a lungul timpului, identificând circa 30 de informaţii false, mai ales  în lucrările unor biografi, precum Octav Minar, Augustin Z.N.Pop, Teodor Tanco şi alţii. În paralel sunt preluate şi anumite ipoteze ale unor critici şi istorici literari ai zilelor noastre, care pe viitor ar putea să aibă şanse de-a fi validate. Profesorul Gheorghe Pleş culege multe informaţii despre originile mixte din punct de vedere etnic ale familiei Câmpeanu, în sânul căreia se aflau militari ai Regimentului grăniceresc. Pronumele de Ana a fost schimbat în Veronica,  în toamna anului 1857, când este înscrisă la o şcoală din Iaşi în ciclul primar. Cartea cuprinde trei părţi, intitulate simbolic : ,,Frumoasa ,sfânta poezie’’, ,,Din pulberea iubirii’’ şi ,, Roata norocului’’(o proză scurtă scrisă de Ana Veronica), fiecare având mai multe subcapitole care vizează parcursul biografic al protagonistei : componenţa familiei, copilăria şi şcolarizarea, zbuciumul tragic a două destine, alunecarea spre neant, etc. Veronica Micle s-a născut la Năsăud, la 22 aprilie 1850 şi este fiica lui Ilie şi a moaşei Ana Câmpeanu. Pe tatăl său nu l-a cunoscut, pentru că murise în 1849, în luptele pentru eliberarea Ardealului. În această situaţie şi de teama autorităţilor austro-ungare, care i-au pus sub urmărire familia, Ana Câmpeanu se vede silită să plece din Năsăud şi să treacă munţii în Moldova, stabilindu-se mai întâi la Târgu Neamţ şi apoi la Iaşi, unde se va afla sub protecţia profesorului universitar Petru Câmpeanu, unchi al regretatului tată al Veronicăi. Poate destinul şi-a pus amprenta asupra vieţii celei care va intra în cea mai frumoasă legendă de iubire. În capitala Moldovei îşi va începe anii formaţiei sale intelectuale. În anul şcolar 1861/1862, Veronica Micle va termina clasa a IV-a cu rezultate remarcabile şi, fiind orfană şi săracă a obţinut dreptul să locuiască în internat, dar pentru a avea acest privilegiu a trebuit să susţină un examen de bursă. Între anii 1862-1863 urmează un curs facultativ de pian, la terminarea căruia i s-a acordat nota maximă. În acelaşi an 1863, se înscrie şi urmează un curs de muzică vocală pe care îl absolvă cu un an mai târziu cu nota maximă şi calificativul eminentă. În aceeaşi perioadă frecventează şi cursul de limba germană, pe care îl încheie cu acelaşi calificativ. În plus  cunoştea deja limbile franceză şi italiană. Mergând pe linia pregătirii intense, Veronica termină clasa a V-a primară cu premiul doi, clasă pe care o repetă, totuşi, pentru a-şi aprofunda cunoştinţele de pedagogie, intenţionând să-şi continue studiile pentru a deveni institutoare. Varietatea pregătirilor sale scot în evidenţă câteva trăsături esenţiale : fire potolită, dar îndrăzneaţă, promptă în răspunsuri,  cu înclinaţii spre ştiinţele umaniste, între care un loc important îl ocupau poezia şi muzica. Joacă diverse roluri în piese de teatru, dansează, participă la manifestări specifice  perioadei şi vârstei sale,  dovedind prin aceasta că, nu era doar o tânără foarte receptivă, ci şi de o inteligenţă aparte, amănunt care va avea în viaţa ei un rost extrem de important. În 1864, Veronica absolvă Şcoala Centrală de fete în faţa unei comisii de examinare din care au făcut parte, între alţii, Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, cel care va deveni viitorul ei soţ.  Hotărârea mamei sale de a o căsători cu profesorul mai învârstă decât ea cu 30 de ani este pusă pe seama situaţiei  lor materiale tot mai precare. Această decizie va demola din temelii toate visele şi dorinţele tinerei care abia împlinise 14 ani. Cununia oficială a avut loc la 7 august 1864  la Biserica ,,Bob’’ de pe Dealul Feleacului. Veronica Câmpeanu va fi cunoscută  de acum sub numele de Micle. Din această căsătorie au rezultat două fete care vor păşi pe urmele părinţilor lor : Valeria devine mezzosoprană, iar Virginia predă în licee matematică şi ştiinţele experimentale, domeniul favorit al tatălui său. La 4 august 1879, Ştefan Micle se stinge din viaţă, lăsând în urma lui o mamă văduvă la numai 29 de ani şi două fete orfane pe care le-a crescut singură, ajutându-le până la pragul propriei sărăciri. Din acest moment începe zbuciumul sufletesc al Veronicăi şi se deschid ,, meandrele spre ţărmul ideal al visărilor de iubire’’. Povestea de iubire dintre Veronica Micle şi Mihai Eminescu este atât de mult vehiculată în literatura română încât, detaliile ar fi de prisos. Nici autorul nu insistă atât de mult asupra acestui aspect. Moartea celor doi îndrăgostiţi se petrece în acelaşi an fatidic, 1889. Mihai Eminescu moare la 15 iunie, iar Veronica Micle se stinge din viaţă la 50 de zile după moartea poetului şi la 10 ani de la plecarea la cele veşnice a lui Ştefan Micle, adică în noaptea de 3 spre 4 august, la Mănăstirea Văratec. Pe crucea de pe mormântul ei sunt inscripţionate versurile  : ,, Şi pulbere, ţărână din tine s-alege,/ Căci asta e a lumii nestrămutată lege ; /Nimicul te aduce, nimicul te reia, / Nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea’’ ( din poezia – Şi pulbere ţărână... ). Acest epitaf dureros, însă realist şi cu accentuate rezonanţe sumbre, nu face altceva decât să exprime un adevăr general valabil pentru existenţa oricui, cu deosebirea că aici este vorba despre Veronica Micle, despre femeia care şi-a circumscris viaţa în lumea sacră a iubirilor înalte. Cartea lui Gheorghe Pleş  ne oferă posibilitatea să o redescoperim pe Veronica Micle ,, rupând negurile şi dezvăluind adevărurile’’.