No comment

Antonescu: Apreciez sinceritatea lui Dolha. Foarte bine, foarte normal că Ţintean a rămas în funcţia de prefect

Jurnalist: În condiţiile în care preşedintele PNL BN Stelian Dolha , de curînd, a criticat o parte dintre seniorii partidului că nu s-au implicat în campanie electorală, ce se întîmplă, ce mesaj transmiteţi din acest punct de vedere?


Crin Antonescu: Bine a făcut domnul preşedinte Dolha. Îi apreciez sinceritatea.


Jurnalist: La Bistriţa aveţi şi un fost preşedinte al PNL BN, actualul prefect Ioan Ţintean, care a rămas în funcţie şi după ce s-a destrămat USL.


Crin Antonescu: Foarte bine, foarte normal. Prefecţii sunt înalţi funcţionari publici, care pe timpul exercitării acestui mandat nici nu au apartenenţă politică. În momentul în care noi ne-am retras de la guvernare, ne-am retras de pe poziţiile politice ocupate în Guvern, miniştri, secretari de stat, funcţii asimilate. Un prefect care este apolitic în exerciţiul mandatului său, dacă nu există un motiv de ordin legal pentru a fi destituit sau schimbat, nu are de ce să nu rămână acolo. Şi faptul că un prefect, fost liberal, cunoscut liberal, domnul Ţintean a rămas în funcţie, nu înseamnă deloc că PNL participă la guvernare.

Comentarii

09/05/14 10:17
Vizitator

Faptul ca apreciaza ramanerea prefectului liberal in functie dupa spargerea USL este inca o dovada ca in mintea lui Crin este o mare nebuloasa.
Prin aceasta ambiguitate, ruperea USL si iesirea liberalilor de la guvernare a ramas in coada de peste. Nu poti fi si calare si pe jos in acelasi timp. Aceasta ambiguitate aduce liberalilor prejudicii de imagine si nu numai. In fond, dupa spargerea USL,la nivel central, liberalii au ramas totusi la guvernare prin prefectii de orientare liberala, care sunt reprezentantii guvernului Ponta III, in teritoriu. Este una din cauzele pentru care liberalii stau atat de prost in sondaje, in timp ce PSD are o cota ridicata si datorita perceptiei publice ca de fapt USL mai exista. Este si motivul pentru care liderii PSD mai invoca refacerea USL dupa alegerile europarlamentare. Ba mai mult PSD-istii speculeaza ca noul USL va fi fara Crin Antonescu, acesta fiind facut vinovatul principal pentru iesirea liberalilor de la guvernare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5