Antrenorul principal Florentin Pera: Noul sezon va fi mult mai dificil. La fiecare meci, vom intra pe teren cu gândul de a câștiga!
Florentin Pera, antrenorul principal al CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, consideră că pregătirea echipei de la Cheile Grădiștei a fost una “foarte reușită”, mai ales că echipa va avea 20 de meciuri pe parcursul a doar două luni și jumătate. Singurul minus, în opinia sa, este faptul că nu au putut participa toate jucătoarele Gloriei.
“Din punctul meu de vedere, toate sportivele au răspuns pozitiv la această perioadă deloc ușoară pentru ele, însă perioadă de acumulări fizice este extrem de importantă în perspectiva noului sezon. S-a pus accent atât pe antrenamentele fizice pe stadion, sala de forță, cât și antrenamentele tehnico- tactice în sală. Ne bucurăm că am terminat cu bine acest cantonament fără probleme deosebite de sănătate, fără accidentări. Ne așteaptă un sezon extrem de complicat, cu foarte multe jocuri. Dacă nu greșesc, din 1 septembrie până în 15 noiembrie, vom avea 20 de meciuri. Va fi o densitate foarte mare de jocuri și în aceste condiții, sigur că este extrem de important să avem toate fetele sănătoase și la capacitate maximă”, a declarant Pera.
Acesta a subliniat faptul că nu a avut în acest cantonament toată echipa. Danila Patricia So-Delgado Pinto s-a pregătit cu echipa Spaniei pentru Jocurile Olimpice, alte trei jucătoare sunt deja la Paris cu Naționalele Braziliei și a Ungariei, iar Valeriia Kirdiasheva (Rusia) a întâmpinat probleme birocratice pentru permisul de muncă.
“Orice antrenor își dorește întotdeauna un lot cât mai competitiv. Venim după un sezon istoric, un sezon în care s-au realizat cele mai bune performanțe din istoria clubului Gloria. Mă bucură acest lucru, ne bucură. Îmi felicit jucătoarele ele sunt principalele artizane. (…)Sunt suficient de responsabile să înțeleagă că noul sezon va fi mult mai dificil. Am încredere că fiecare dintre ele vor da tot ce au ele mai bun pentru pentru Gloria, pentru culorile clubului. Lotul pe care îl am la dispoziție cred că este unul bun. Vom face totul pentru a ne ridica la nivelul așteptărilor propriilor suporteri. Ce s-a realizat sezonul trecut, ne obligă pentru următorul sezon. Va trebui să formăm o echipă unită, o echipă care să lupte până la ultima picătură de energie la fiecare joc”, a adăugat Florentin Pera.
Potrivit acestuia, sunt șapte-opt echipe din Liga Florilor care și-au arătat intenția de a lupta pentru un loc de cupă europeană, astfel că pe plan intern va fi un sezon extrem de dificil. “Suntem motivați și pregătiți să luptăm până în ultima etapă a sezonului și bineînțeles pentru a aduce rezultatele dorite de suporterii noștri. Cu siguranță ne vom lupta pentru medalii. Ne dorim ca această medalie să fie cât mai strălucitoare”, a menționat Pera.
Gloria va juca primul meci oficial în semifinalele Supercupei României, cu Rapid. “Sigur că în fiecare joc, indiferent de adversar, vom intra cu gândul de a câștiga. Aceasta este mentalitatea pe care ne dorim să o implementăm jucătoarelor. Rapid București este o echipă puternică care ultimele 2 sezoane a jucat în Liga Campionilor, au jucătoare valoroase, însă cred eu că și noi am arătat că putem învinge Rapidul.
Avem nevoie de omogenizare, avem nevoie să îmbunătățim relațiile de joc, însă cu siguranță vă asigur că echipa Gloria Bistrița va intra în teren la fiecare meci, indiferent de numele adversarului, de valoarea adversarului, să dea tot ce are mai bun pe teren pentru a obține rezultat rezultat pozitiv”, a mai spus Florentin Pera.
Citiţi şi:
- Florentin Pera, antrenorul Naționalei și al Gloriei: Am venit cu sufletul la Bistrița, cu dorința de a face performanță! Vreau atitudine, să jucăm cu sufletul!
- Florentin Pera: Echipa naţională a României are puterea de a învinge Croaţia!
- CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a debutat cu victorie în grupele European League
- Susține echipa națională de handbal feminin la Trofeul Carpați! Drumul spre Jocurile Olimpice pleacă de la Bistrița
- Naţionala de handbal va susţine două partide de pregătire cu Ucraina: Mulţumim Bistriţa! Vă aşteptăm la meci!
Adaugă comentariu nou