Anul ,,Cardinal Iuliu Hossu”. Omagii lirice pentru Școala Ardeleană

,,Școala Ardeleană este un curent întemeietor prin definiție, este kilometrul zero al celor mai valoroase idei și opere care ne definesc genetic, istoric și sociologic în aria de cugetare a Europei,” (Virgil Bercea  - Episcop)

Coincidențe fericite, cuvântarea poetei Ana Blandiana la Academia Română, din 29 ianuarie 2025, cu ocazia Anului ,,Cardinal Iuliu Hossu”, întitulată ,,Cardinalul Iuliu Hossu, ca simbol” și întâmplarea  că am dat printre cărțile din biblioteca mea de volumul lui Ion Buzași, ,,Școala Ardeleană: omagii lirice” (Editura ,,Eikon”, ,,Școala Ardeleană”, Cluj-Napoca, 2014), lecturată de mine mai demult, m-au determinat să scriu despre el.

Ca o prefață a volumului, este publicată ,,Legea nr. 93 din 1 iulie 2014, privind instituirea zilei de 11 octombrie ca Ziua Școlii Ardelene.”, de către Parlamentul României. O a doua ,,motivare” a acestei legi, aparține Episcopului Virgil Bercea, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea (,,Ziua Școlii  Ardelene”). Se motivează alegerea acestei zile, de 11 octombrie deoarece în această zi în ,,1754 Petru Pavel Aron a emis decretul de înființare, la Blaj, a primelor școli sistematice și moderne din istoria românilor.” Episcopul Virgil Bercea evidențiază rolul Școlii Ardelene în ,,receptarea gândirii Europei occidentale,”. Dintr-o perspectivă diacronică, Biserica Română Unită cu Roma, ,,a fost prima instituție românească integrată european și recunoscută ca o parte a Europei” (Ana Blandiana - ,,Cardinalul Iuliu Hossu, ca simbol”).

Afirmațiile Episcopului Virgil Bercea, ,,Școala Ardeleană este un curent întemeietor prin definiție, este kilometrul zero, al celor mai valoroase idei și opere, care ne definesc genetic, istoric și sociologic în aria de cugetare a Europei”, se potrivesc și vremurilor noastre prezente, când unii vor îndepărtarea noastră de Europa Occidentală.

Profesorul, istoricul și criticul literar Ion Buzași, înainte de a antologa în acest volum ,,omagiile lirice” dedicate Școlii Ardelene, redefinește ,,Spiritul Blajului”, așa cum făcuse  în lucrarea ,,Eminescul și Blajul” (Editura ,,Iriana”, București, 1994): ,,Cultura ca formă a iubirii de neam, preoția și învățământul, altarul și catedra în slujba propășirii neamului românesc, conștiința și mândria originii latine, dragostea pentru istorie și limba românească, deschiderea spre formele culturii occidentale.”

În volumul în discuție, Ion Buzași reamintește rolul de  întemeietor al Blajului, al Episcopului Inocențiu Micu-Klein, care în 1737, ,,s-a gândit să ridice aici”, ,,o cetate de credință și mândrie românească”, pentru ca românii să fie recunoscuți ca o națiune cu drepturi legitime. Pentru ,,Ctitorul” Blajului, ,,latinitate” noastră este o ,,revelație”, ,,argument al legitimității noastre de popor roman”. Vizionarismul său ,,s-a întrupat în fapta culturală, politică și religioasă a Școlii Ardelene”, a cărei spirit și impuls a continuat prin ,,generația pașoptistă” și cea a marii Uniri din 1918, până la desființarea Bisericii Blajului în 1948.

,,Coordonatele spiritului blăjean” au conturat ,,pecetea Blajului” (Mircea Eliade): ,,Odată trezită conștiința latinității noastre, nimeni și nimic n-a mai putut-o nimici;..Limba, literatura și cultura românească modernă poartă pecetea făurită de Blaj-”. ,,Triada”, ,,biserică-școală-națiune”, a asigurat izbânda Școlii Ardelene. Școlile Blajului, ,,înainte de a fi școli confesionale, au fost școli naționale,” (Ion Buzași.) . Cei școliți aici au plecat în provinciile românești ,,unde au dus cuvântul adevărului și al iubirii de neam.”, concluzionează autorul, ,,au imprimat Transilvaniei caracterul de provincie pedagogică,” Sunt consemnate câteva aprecieri despre corifeii Școlii Ardelene: ,,Aici e pământul sfânt al Blajului ...acei înainte-mergători ai culturii naționale românești” (Nicolae Iorga). Iubirea pentru limba română este o altă caracteristică a Școlii Ardelene, ,,semn distinct și fără de moarte al ființei naționale.” Se definește Școala Ardeleană , ,,o mișcare națională, culturală, ideologică, cu caracter iluminist, care a acționat pentru emanciparea românilor din Transilvania între anii1780 și 1830.” Școala Ardeleană, insistă Ion Buzași, ,,este mai cuprinzătoare decât Blajul...nucleul de foc” al ei, cum spunea Nicolae Iorga. În concluzie, Școala Ardeleană este ,,Spiritul Blajului”, sau ,,pecetea Blajului”, ,,asupra culturii și literaturii române moderne.” (Mircea Eliade).

Întâi sunt prezentate omagii dedicate Blajului. Vasile Baciu Muntenescu numește Blajul ,,Meca noastră,” (,,La Blaj”). Adrian Păunescu, în poezia ,,Clopotul Reîntregirii”, va numi ,,Meca noastră”, orașul Unirii, Alba Iulia. Blajul va dăinui ,,Etern, ca Roma eternă,” (,,La Blaj”). Blajul este o vatră de ,,lumină,/Credință și mândrie românească!”, pentru Radu Brateș (,,Veniți, copii!).

Un ,,Triptic blăjean” îi închină Blajului, poetul Ion Brad. Cu nostalgie se evocă școlile Blajului ,,Magiștrii-n față, deșertând desagi/Din darurile Romei reînviate,” (,,Primii școlari”). Poetul îmbrățișează ,,teiul lui Eminescu”, se lasă impresionat de ,,Răcoarea voastră, Fântâni ale darurilor,” (,,Generația noastră”). Blajul școlilor și al istoriei rămâne printre amintiri, ,,Vatra amintirilor noastre de jăratec” (,,Azi, pe Câmpia Libertății”). Poetul se bucură de reîntoarcerea în Catedrala Blajului a Ctitorului, Inochentie Micu-Klein (,,Iarăși și iarăși”). ,,Blajul nostru”,   ,,Din școli făcându-și cetăți, ca Iancu din munți.” Revederea Blajului este plină de nostalgii pentru Ion Brad. Adolescentul Eminescu ,,S-a închinat la Roma românilor” (,,Șapte coline”).

Curg în continuare omagiile pentru Școala Ardeleană. Apoteotica ipostază a corifeilor este admirabil surprinsă de poetul Miron Scorobete în poemul ,,Școala Ardeleană”: ,,Iar dascălii, sub aștri perpetui și rotunzi.../își simt făptura slabă cum li se face bronz/și spiritul se varsă în Cuvânt.” Asemănător îi descrie și Ioan Alexandru: ,,Școala Ardeleană câțiva trandafiri/Strămutați la Blaj la-nvățătură/Dobândesc statură de martiri/Din icoana neamului aură.” (,,Școala Ardeleană”)

Aniversarea bicentenară a Blajului din 1937, prilejuiește alte elogii pentru Blaj și pentru Școala Ardeleană. Mitropolitul Dr. Vasile Suciu (,,Un gând și un apostolat”) îi consideră pe ,,Apostolii de la Blaj”, ca pe  cei care ,,treziră conștiința demnității naționale în poporul român...”. Episcopul Iuliu Hossu (,,Izvor de lumină și de viață”) îi atribuie Blajului și școlilor lui descătușarea ,,energiilor vii ale neamului,”, toate ,,întemeiate pe temelia nebiruită a credinței.”

Precursorilor Școlii Ardelene, Inochentie Micu-Klein și Petru Pavel Aron le sunt închinate mai multe omagii. Nicolae Lupu (,,Vlădica Inochentie”)  relevă originea noastră ,,romană”. Radu Brațeș (,,Balada Episcopului Inochentie cel prigonit pentru dreptate”) îi dedică cinci poeme. ,,Descălecarea” Episcopului Inochentie în Blaj este surprinsă din perspectiva unui ,,Vizionar”: ,,Vede neamul aprig de țărani/Dărâmând imperii opresoare.” ,,Ctitorul” Episcop are planuri mărețe: ,,Dar voi face Blajul o cetate/De credință și mândrie românească.” ,,Luptătorul” are apoi parte de ,,Martiriul” lui: ,Nu m-oi mai întoarce niciodată/În  Ardealul culmilor semețe.”

Teodor Murășanu (,,Vlădicul valah...”) moare exilat la Roma, convins că poporul său va avea un alt destin: ,,El vede mărirea poporului său/Și moare c-un zâmbet pe față.”. Patru poeme îi dedică lui Inochentie și poetul Ion Brad. ,,Ctitorul”, ,,a ars pentru țară/Ca o biserică-n vân...”. Capul lui ca un ,,clopot”, ,,În trupul țării s-aude cum bate,” (,,Epitaf pentru Ioan Inochentie Micu”). ,,Vlădica Inocențiu” are o dorință testamentară: ,,Duce-ți-mi oasele acasă!/Doar din pământul sacru al Țării/Voi putea să înviu...”.  ,,Episcopul-Voievod”, cel care ,,-a mutat în Roma Blajul,”, a fost readus  în Blajul lui: ,,Să pui flăcări iar în huma/Osemintelor cerești.”

Ion Pop (,,Către Inocențiu”) reia ideea învierii ,,în pământul patriei-”: ,,Acum, când, mult ostenite, doar oasele ți se-ntorc  acasă,/din Roma cea mare în Roma mică,”.

Ioan Alexandru (,,Ioan Inochentie Micu”) se bucură că ,,pământul Patriei” îl va acoperi până la ,,Înviere”. Ioan Mărgineanu (1940) (,,Triptic la Ioan Inochentie Micu”) îl compară pe Episcop cu ,,O sfântă Duminică”. ,,Inochentie Micu, Înaintemergătorul” este pentru Ion Buzași ,,O zi ce-i început de calendar.../Pentru umila așezare,/Devenită Mica Romă.”

Petru Pavel Aron  a dat ,,cuvântul ca prescură” (Ion Brad - ,,Închinare de școlar la Petru Pavel Aron”). Gheorghe Șincai impresionează ca un Dante: ,,Ca Dante, neînțeles, pribeag prin sate/Îl văd apoi purtând, trudit  de cale,/Gigantica sa operă în spate,” (Șt. O. Iosif - ,,Șincai”). O imagine asemănătoare întâlnim și în poezia ,,Balada lui Șincai” a lui Teodor Murășanu: ,,Și pornește-n lume cu Cronica-n spate.”. Aceeași imagine  o aflăm și la Ion Brad (,,Șincai (Corifeul)”): ,,Șincai-iluminatul,/Mi-arată Cronica din spate”. Asemănător și la Ioan Alexandru: ,,Apoi într-o desagă din ce în ce mai/Grea în loc de prescuri Hronicul în spate” (,,Imnul lui Gheorghe Șincai”). Similar și la poetul Nicolae Nicoară Horia: ,,Gem lumina ascunsă-n desagi/Pe umerii dealurilor ca o povoară.”. Gheorghe Șincai își poartă ,,pătimirea”, ,,Cu Scriptura țării scrisă în desaga jumătate;” (Ion Horea - ,,Lâng-un păr sălbatic”).

Timotei Cipariu trăiește veșnic, ,,nici moartea nu ni-l scoate/Din piept, unde ni-e scris!” (George Coșbuc -   ,,Non omnis  moriar”). În ,,Balada lui Cipariu”, poetul Ion Brad și-l imaginează pe Timotei Cipariu intrând în Blaj: ,,Călare pe asini, ca-n fuga la Egipet,”, cărând ,,manuscrisele” lui. Ion Horea se lasă chemat pe Câmpia Libertății de către Simion Bărnuțiu, ,,întru credința lui și-n jurământ.” (,,Dascălii”). Simion Bărnuțiu vine pe Câmpia Libertății ,,Cu Evanghelia iubirii și a dreptății” (Ioan Alexandru - ,,Simion Bărnuțiu”).

Timotei Cipariu  este ,,preot, al limbii române”, în viziunea lui Petru Anghel (,,Timotei Cipariu”). Reușită imagine despre Școala Ardeleană ,,latinizând”, ,,cu-n tei” (Ion Mărgineanu - ,,Blajul lui Cipariu”). Timotei Cipariu este și el o biruință a Blajului, ziditor de ,,Spirit românesc” (Dumitru Mălin - ,,Timotei Cipariu”).

Cel care a alcătuit această antologie de ,,omagii lirice”, profesorul Ion Buzași este un adevărat continuator al Școlii Ardelene, el întruchipează concret ,,Spiritul Blajului” (deși este blăjean prin adopție).

După 1990, In Buzași și-a adăugat coordonatelor ,,Spiritului Blajului”, ,,Cultura ca formă a iubirii de neam” și ,,preoția”. Acum are o dublă dedicare, ,,catedra și altarul”. De aceea emoțiile m-au copleșit când l-am văzut pe preotul Ion Buzași oficiind și predicând în Catedrala Blajului și l-am încadrat în generația de astăzi a Școlii Ardelene.