”Balada Episcopului Inochentie, cel prigonit pentru dreptate”

       Autorul acestei creaţii literare este profesorul şi preotul blăjean Gheorghe I.Biriş (pseudonim Radu Brateş) pe care a scris-o în anul 1942, cu prilejul împlinirii a 250 de ani de la naşterea lui Inochentie Micu- Klein (1692-1768), dar a fost publicată abia în 1944 în revista sibiană ,,Luceafărul’’. Cartea este retipărită într-o formă nouă în 2022 la Editura ,,Napoca Star’’din Cluj,  fiind concepută şi îngrijită de către fiica poetului, Liana-Tereza Biriş. ,,Balada Episcopului Inochentie, cel prigonit pentru dreptate’’ are la început un motto alcătuit din cuvintele ierarhului, desprinse dintr-o scrisoare trimisă de la Roma în data de 28 aprilie 1764: ,,...după putinţa mea am făcut şi am muncit într-atâta, necăutând hasna mea, ci a neamului, până am căzut în urgia pismaşilor’’. Poetul consideră că opera sa este un pios omagiu, o onorantă recunoştinţă faţă de cel care a fost Episcopul şi întemeietorul Blajului, precursorul Şcolii Ardelene, vajnicul luptător pentru drepturile naţionale ale românilor din Transilvania. Volumul se deschide cu un  ,,Cuvânt înainte’’ semnat de Episcopul greco-catolic de Bucureşti, Mihai Frăţilă, care elogiază  creaţia lui Radu  Brateş şi apreciază reeditarea acestei cărţi. Balada dedicată episcopului-martir cuprinde cinci tablouri, fiecare evocând momentele  semnificative din viaţa şi lupta acestuia. Cele 20 de strofe scrise în stil popular şi într-un limbaj expresiv, alcătuiesc portretul patriotului  care s-a jertfit pe altarul credinţei, al libertăţii şi demnităţii neamului. Ca într-o monografie biografică, în care găsim istorie şi poezie, sunt conturate etapele parcurse de protagonist. Primul tablou se intitulează ,,Descălecare’’şi prezintă imaginea zilei de vară a anului 1737, când tânărul episcop, în chip voievodal,  soseşte la Blaj, pentru ca peste ani, să-l transforme într-o capitală a spiritualităţii româneşti : ,, Din rădvan cu patru boi coboară / Tânăr episcop cu suflet pur./ Peste ani şi veacuri gându-i zboară,/ Dar privirea-i stăruie-mprejur’’. Este o atmosferă de basm cu largi rezonanţe sufleteşti. Sosirea lui pe aceste meleaguri îi oferă posibilitatea să observe soarta ,,oropsitului popor’’şi se roagă Creatorului să-i aşeze pe umeri povara celor obidiţi: ,,Doamne, dă-mi povara tuturor/ Pân’ la răstignire şi-nviere !’’.Cel de-al doilea tablou se numeşte ,,Ctitorul’’, în care, ,,vlădica’’Inochentie face planuri de zidirea Cetăţii de credinţă a Blajului  : ,, Stă vlădica singur în chilie,/ Face planuri de-aşezare românească./ Simte-atâtea piedici, că nu ştie/ Să încerce ori să se oprească ?’’Dar, oricâte îndoieli şi piedici are, el găseşte forţa necesară să-şi înfrunte duşmanii, jertfindu-se pentru idealul său nobil, aşa cum reiese din următoarea secvenţă, intitulată ,,Ctitorul’’ : ,,Şi-oi porni la luptă cu duşmanii,/ Să scot neamul din urgie şi ocară./ Voi jertfi şi zilele şi anii/ Ca o lume nouă să răsară!’’ ,,Luptătorul’’ este partea cea mai sensibilă a baladei,  prin care spiritul protestatar al episcopului  reiese din scrisorile trimise Dietei Transilvane pentru acuzaţiile neîntemeiate adresate neamului românesc : ,,Neam de hoţi !’’ – acuză dieta vag.../Iar vlădica-i trăsnet şi năpastă :/ Neam de baştină şi nu pribeag !.../Vor să-l zvârle grofii pe fereastră’’. Stăpânirea nu tolerează adevărul spuselor sale, fapt pentru care este nevoit să ia  drumul exilului la Roma, timp de 17 ani, fiind îngrijit de nepotul său de unde duce dorul Ardealului şi al poporului său. Tonul elegiac îşi face loc în versurile următoare : ,, Sun-o doină-n amintire, sună jalnic :/ Foaie verde, foaie ca pelinul.../Stă vlădica, chinuit amarnic,/ Şi închide-n inimă suspinul’’. Ultima parte a acestei creaţii se numeşte ,, Vizionarul’’ , prin care poetul vede în eroul său un prevestitor al împlinirilor neamului românesc : ,, Gându-i zboară peste ani şi ani,/ Uită jertfa care sângeră şi doare :/ Vede neamul aprig de ţărani/ Dărâmând imperii opresoare’’. Lui Radu Brateş i s-au alăturat şi alţi poeţi care i-au dedicat Episcopului  blăjean versuri încărcate de alese sentimente de preţuire şi admiraţie, dar dintre toate acestea, spune criticul  literar Ion Buzaşi, ,,Poate cea mai frumoasă poezie închinată lui Inocenţiu Micu-Klein, în orice caz cea mai cuprinzătoare în evocarea luptei şi jertfei sale, aparţine poetului Radu Brateş’’. În acest volum sunt înserate apoi mai multe articole scrise de autor în memoria celui ,,prigonit pentru dreptate’’, dar şi ,,alte materiale mai vechi publicate în presa vremii cu sau despre acel eveniment memorabil, gândurile şi creaţiile de mare preţuire ale scriitorilor, clericilor, intelectualilor faţă de personalitatea evocată cu prilejul acelui moment jubiliar’’. Dintre articolele lui Radu Brateş aş aminti pe cele publicate în ziarele şi revistele vremii : .,,Din viaţa şi activitatea marelui episcop mucenic Ioan Inocenţiu Micu-Klein (Unirea, Blaj, febr. 1930 ), ,,Sărbătoarea Blajului’’ (Unirea, Blaj, iunie 1937), ,,Două sute zece ani de la întemeierea Blajului (Calendarul de la Blaj, 1947) , ,,Ioan Inocenţiu Micu’’ (Oameni din Ardeal, Editura Minerva, Bucureşti, 1973). La capitolul scrieri despre Vlădica Inocenţiu sunt selectate câteva fragmente semnate de dr. Augustin Bunea, M. Străjanu, dr.Ioan Raţiu, Nicolae Lupu, Nicolae Comşa, Alexandru Lupeanu, Pamfil Şeicaru, I.P.S Valeriu Traian, Ion Agârbiceanu, prof.univ. Alexa Borza, dr. Iuliu Haţieganu, Iosif Pervain, iar dintre criticii literari care fac referiri la Baladă sunt amintiţi Nae Antonescu, Ion Buzaşi, Ioan Chindriş, Nicolae Albu şi Constantin Cubleşan. Întoarcerea acasă  a rămăşiţelor pământeşti ale episcopului este întâmpinată în 2 august 1997 prin câteva articole publicate în presa Blajului. Aproape de finalul cărţii se află Testamentul Episcopului Inocenţiu Micu- Klein, semnat în faţa notarului Ioan Antoniu Pica, dar şi textul împlinirii testamentare din 19 oct. 1997, când sicriul este aşezat în cripta din Catedrala Blajului, iar la 28 oct. 2020 reaşezat în altarul Catedralei Arhiepiscopale Majore ,,Sfânta Treime’’pe care el însuşi a ctitorit-o. Reeditarea operei lui Radu Brateş a fost mai mult decât necesară şi meritul îi aparţine fiicei sale Liana-Tereza Biriş,  drept recunoştinţă pentru tatăl ei iubit, ,,care nu şi-a dezminţit verticalitatea formaţiei sale profesionale şi spirituale’’. Felicitări!