Anul trecut, doar 1% din turiştii României au ajuns în Bistriţa-Năsăud
Trist, dar adevărat, cel puţin aşa arată datele oficiale prezentate de directorul executiv Mircea Chira de la Direcţia Regională de Statistică Bistriţa-Năsăud, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural.
Astfel, în 2016, la nivelul judeţului nostru au fost înregistrate 88.516 sosiri în principalele structuri de primire turistică. Partea bună este că au venit peste 88 mii de turişti, cu 10,24% mai mulţi decât în anul 2015. Din păcate, numărul turiştilor sosiţi în Bistriţa-Năsăud au reprezentat aproape 7% din sosirile la nivel regional şi aproape 1% din sosirile turiştilor la nivel naţional.
Cei care au binevoit să ne viziteze, au avut 178.378 înnoptari, practic sejurul mediu a fost de 2 zile la nivelul judeţului în anul 2016, în scădere cu 0,4 zile faţă de anul precedent.
Cel mai mare gard de utilizare a capacităţii de cazare turistică s-a înregistrat în luna august-41%, cel mai mic grad de ocupare fiind în lunile ianuarie şi decembrie.
Aşa cum remarca şi Mircea Chira, deocamdată vorbim de un turism de tranzit în Bistriţa-Năsăud. Să sperăm că eforturile autorităţilor şi promovarea la diferite târguri naţionale şi internaţionale vor da rezultate. Roadele le vom vedea în statisticile de anul viitor.
Citiţi şi:
- De ce nu vin turiștii în județul Bistrița-Năsăud?
- Someşul Mare – coloana vertebrală a judeţului nostru
- Turism în Bistriţa-Năsăud. Doar 15% din locurile de cazare au fost ocupate în decembrie
- Peste 4.000 de turişti ne-au vizitat judeţul în luna martie
- Ovidiu Creţu: Demersurile pentru modernizarea Pădurii Schullerwald continuă
Comentarii
Nu ai cum!
Trebuie sa fim realisti Bistrita nu are niciu cel mai mic potential turistic. In primul rand nu are aeroport sau cel putin o autostrada care sa treaca prin apropiere, defapt nu are nici macar o amarata de varianta ocolitoare.
Asa ca discutile despre turism sunt niste ”baliverne”. Cei ce sunt catalogati drept turisti in Bistrita sunt de fapt delegatii care vin cu treburi la fabricile din Bistrita.
Cu toate ca Bistrita dispune de cateva locuri care ar merita sa fie puse in valoare si promovate ca obiective turistice, Primăria cu Cretu la butoane a eşuat lamentabil în încercarea da a crea BRAND-ul de oraș turistic. Mulajele de struți, merele de plastic, ouăle gigant și alte kitsch-uri urbane demonstreaza lipsa de viziune în realizarea unui BRAND TURISTIC specific orasului Bistrita. Fântânile arteziene, parcurile, zonele de relaxare spun multe despre gusturile indoielnice ale primului gospodar al urbei. Practic, turismul în Bistriţa se rezumă doar la liftul de la Biserica Evanghelică. Primăria Bistriţa nu a reuşit nici să facă evenimente importante în oraş, de tipul festivalurilor „Untold” sau „Electric Castle” de la Cluj iar tinerii sunt total neglijaţi. Sub-Cultura și bâlciurile asociate cu lipsa de viziune in organizarea evenimentelor ne fac de râs cu manifestari de tip Cântarea României (vezi Zilele Orasului in targul de vite de la Viisoara). In concluzie, absenta unui concept de promovare turistică a Bistritei alungă și putinii turiști rătăciți într-un oraș lipsit de personalitate.
Adaugă comentariu nou