APM BN: În acest an, au fost emise autorizaţii de vânătoare pentru un singur urs şi doi lupi! Cote mai mari la cerbi, căpriori, vulpi şi mistreţi

          Directorul executiv al APM B-N, Sever Roman, a declarat, în cadrul Colegiului Prefectural,  că anul acesta au fost aprobate trei derogări conform Ordinului 1169/2017 pentru aprobarea nivelului de intervenţie în cazul speciilor de urs şi lup în interesul sănătăţii şi siguranţei populaţiei şi în scopul prevenirii unor daune. Practic, este vorba despre o derogare pentru vânarea unui urs şi două pentru tot atâţia lupi. În schimb, pe parcursul acestui an, Comisia pentru constatarea pagubelor şi evaluarea acestora a analizat 66 de dosare, din care 34 de pagube au fost provocate de urs, 6 de lup şi 26 de mistreţi.

          Numai în ultimele două zile, urşii au dat de lucru autorităţilor, fie la Cuşma, unde populaţia a fost alertată duminică, fie pe Valea Jelnei, unde ursul a mers direct la miere. Potrivit şefului APM B-N, anul acesta au fost 13 solicitări pentru obţinerea autorizaţiei de vânătoare la urs, însă doar una a fost aprobată, asta după ce anul trecut au fost patru derogări, iar în 2016 şi 2017 niciuna. La nivelul judeţului, nivelul optim de urşi ar trebui să fie de 158 exemplare, însă evaluările de pe fondurile de vânătoare au estimat că sunt 680 de exemplare.

***

Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud a eliberat, în perioada ianuarie – august 2019, 64 de autorizaţii pentru recoltarea/capturarea şi/sau achiziţionarea şi comercializarea în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată de plante şi animale sălbatice din flora şi fauna sălbatică de către persoane fizice şi juridice. Potrivit directorului executiv Sever Roman, au fost date 24 de autorizaţii pentru floră, 3 pentru floră şi melci, 3 pentru melci, 30 de autorizaţii pentru specii la care vânătoarea este permisă şi 3 autorizaţii pentru specii strict protejate.

          Astfel, au fost emise autorizaţii pentru recoltarea a 328 tone hribi, 148 tone gălbiori, 61 tone ghebe, 10 tone de vineţică pestriţă şi 3,5 tone trufe. În ceea ce priveşte fructele de pădure, au fost autorizate pentru recoltare 433 tone de afine, 261 tone măceşe, 197 tone mere pădureţe, 227 tone cătină, 215 tone porumbar, 148 tone merişoare, 132 tone mure, plus 112 tone zmeură. La acestea se adaugă autorizaţii pentru 195 tone de melci.

          În ceea ce priveşte vânătoarea, au fost emise autorizaţii conform Ordinului 410/2008, pentru 554 căpriori, 76 cerbi, 1086 vulpi, 1170 mistreţi – în contextul apariţiei focarelor de pestă porcină, 45 jderi, 14 dihori, 65 de viezuri, 4 hermine, 8 nevăstuici şi 680 iepuri de câmp. De asemenea, în primele opt luni ale anului au fost emise autorizaţii şi pentru vânarea păsărilor, precum raţă mare (860), coţofană (1455), fazani (1000), cocoşar, sturzi de vii, gaiţă, graur etc.      

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5