ArtCast Teleki Festival: Vineri, expoziția de artă contemporană "MÂINILE FEMEILOR TĂCUTE #3"

vă invită, în cadrul ArtCast Teleki Festival, la expoziția de artă contemporană 

MÂINILE FEMEILOR TĂCUTE #3

vernisaj:

vineri, 16 august 2024, ora 17

Centrul Multicultural „Castel Teleki” Posmuș, Sala Lapidarium

curatori: RALUCA ILARIA DEMETRESCU / VASILE DUDA

EUGEN ALUPOPANU - coordonator de proiect

Expun: MĂRIOARA MOLDOVAN / RAVICA POP / LIVIA PURCILEAN

Artiști invitați: ANDRA ACHIM / EUGEN ALUPOPANU / LILIANA BASARAB / ARIE BERKOWITZ (IS) / ANCA BOERIU / OTILIA BOERU / EMANUEL BORCESCU / CEZARINA CALOIAN / GEORGE CERNAT / ADRIAN CRÎȘMARU / RALUCA ILARIA DEMETRESCU / VIOARA DINU / MAXIM DUMITRAȘ / MIHAI GÎTMAN / RADU HANGAN / MARCEL LUPȘE / MIRCEA MODREANU / MARIA MORTECI / BOGDAN ALEXANDRU PLATON / DORIS PLATON / VASILE RAȚĂ / MIHAI SCEMTOVICI / ALEXANDRU ȘERBAN / LILIAN THEIL / MIRELA TRĂISTARU / CONSTANTIN ȚÎNTEANU / MIHAELA VEZENTAN.

„De-a lungul timpului, generație după generație (de femei) au practicat arta țeserii covoarelor și au transmis tehnica și povestea mai departe. Până la îmblânzirea animalelor de la care oamenii au obținut păr și lână și dezvoltarea uneltelor manual-mecanice, fibrele obținute din plante se împleteau rudimentar, iar învelitura obținută avea menirea de a feri de frig. Cu timpul, senisibilitatea aprinde scânteia nevoii de situații plăcute simțurilor, astfel că apare și se dezvoltă estetica lucrurilor. Țesăturile și ele devin (mai mult decât) decor, sunt înnodate, împletite de mâini pricepute, se dezvoltă tehnici sofisticate de obținere și colorare a firului, modele și simboluri populează suprafețele scoarțelor.

Și dacă tehnica țesutului este aproape identică în toate culturile lumii, motivele, formele decorative sunt fundamental diferite pe zone geografice pentru că au luat naștere în funcție de condițiile de viață specifice locului.

De o vreme încoace deja, artele până de curând considerate minore, meșteșugurile, ideea însăși de artă rațională, mintală, sunt recuperate și redate circuitului marii culturii. Femeile destinate istoric de societățile (mai toate) patriarhale, spațiului domestic, cele care stau la vatră și fac treburile casnice, care țes, printre altele, sunt descoperite de scena încântată a artei contemporane. Astăzi li se oferă loc, târzie recuperare, la tribuna principală, se reconsideră noțiunea însăși de artă cultă ce se presupune că prinde creierele raționale conștiente și modifică sensurile a ceea ce înseamnă să fii artist,ă. Este țesutul artă, artă minora, meșteșug, practică artistică? Țesătura învelește părțile (corpului) în (căldură) și lumină, ale casei în culoare și forme.

Se consideră că există două epoci ale țeserii covoarelor, cele vechi și antice țesute până la 1800 și cele moderne de după. Pe noi ne interesează un anume moment în istoria acestei arte, vremea anilor '70 și '80 ai secolului trecut și locul Josenii Bârgăului din Bistrița-Năsăud.

Trei femei care țes - Ravica lu' Niculaiu' Popanului, născută în 1944, Livia lu' Toaderu' Drăcoiului, născută în 1948, Mărioara lu' Nelu Van, născută în 1948, toate în Josenii Bârgăului pun la cale, feministă antantă fără noțiunea politică și militantă a termenului, o mică întreprindere ad-hoc de țesut covoare pe care le vând mai apoi la târgul de joi din Năsăud. Țesutul de tipul acesta, să-l numim modern, a intrat relativ recent, când a apărut cererea extinsă de covoare. Femeile acestea se adaptaseră cererii pieții de covoare, nevoia consumatoilor lansase cererea, țesătoarele au răspuns pieței, am putea spune chiar că au lansat un micro trend pe piața de decorațiuni ale casei. Cineva avea urzeala, lâna, împărțeau și lucrul și covorul, iar activitatea lor avea și aspect economic, era și mijloc de trai, banii îi împărțeau după calculul orelor muncii implicate și al aportului fiecăreia în materiale brute. În plin comunism, după ce colectivizarea se încheiase, ele construiseră ad-hoc mici asocieri lucrative, mici celule economice cu scopul de a câștiga un ban, pentru că țesăturile obținute aveau scop comercial.

Au ajuns la noi prin grija lui Eugen Pop, zis Alupopanu, fiul Raveicăi, desene sensibile, fermecătoare, realizate de aceste femei, desene cu rostul de a fi model pentru covoare. Se adunau Mărioara, Ravica, Livia și cu mâinile lor harnice și pricepute desenau, vopseau lâna, atunci când nu cumpărau materialele, pentru că apăruseră coloranții chimici și silonul, poliacrilul, materiale industriale care astăzi au locul lor în istoria artizanatului, și țeseau împreună. Una avea războiul de țesut, alta aducea urzeala, cealalată venea cu lâna si meștereau împreună frumuseți. Apăruse hârtia milimetrică, o cumpărau de la oraș ca să poată respecta proporția, detaliul și locul lui precis, gândit cu sens pentru un anume colț, din penarele copiilor școlari, ele foloseau creioanele colorate și pixurile, unde nu aveau o culoare scriau pe locul modelului numele culorii lipsă verde, galben, alb sau mai specificele: alb murdar, verde bunjeag, mușchi de copac, roș bordo, roș mărie, cafeniu. Mâna harnică a femeilor așezate, lucrativă clacă, nu se oprește, tăceau în timpul lucrului, vorbeau, puneau la cale soarta covoarelor, a ștergarelor, a copiilor, a vetrei, a lumii, a artei și a cerului. Era terenul lor, jocul lor, erau stăpâne acolo, bărbații nu interveneau, nu aparțineau grupului. Țeseau împreună, țeseau cele tinere, abia căsătorite în special, se grupau câte două, vecine, făceau asta toamna, iarna-când nu erau munci ale câmpului. O istorioară poate fi spusă, mâna mergea pe război, ritmul si motivul desenului se respecta întocmai pentru a nu greși, un covor ajungea să aibă 20, 30 de nuanțe în culori vopsite natural, dar și materie gata colorată.

Desenele erau gândite ca schiță pentru covoare, ele au reale veleități artistice, talentul nativ al meșterelor țesătoare e evident, nu oricine desena, intuiția și sensibilitatea culorilor, a proporțiilor cromatice încântă ochiul. Expoziția aceasta e una de recuperare, repoziționare în context cultural contemporan a meșteșugului arhaic, se provoacă un dialog peste generații și situații de viață între artele numite istoric și nedrept ”minore” și creațiile unor artiști contemporani care au în practica lor artistică preocupare pentru obiectul textil. Prin punerea lor în casetoane specifice acroșajului actual, desenele Liviei lu' Toaderu' Drăcoiului, Raveicăi lu Niculaiu' Popanului și Mărioarei lu' Nelu Van, dau și dimensiunea de operă de artă vizuală contemporană.

 

Există termeni specifici pentru modele: cârlig, lalea.

Totul în jur e plin de paradoxuri, semne și simboluri, stilizări și modele colorate: de la cer la pământ, de la boboc la ofilire, de la ficțiune la biografie, de la eter la viscere, de la instrument la mână, de la nor la covor.

Acoperământul Maicii Domnului, care simbolizează placenta de viață dătătoare - roșie țesătură, firul Ariadnei, lâna de aur, părul lung al Penelopei, fuiorul care înțeapă din adâncul blestemului degetul prințesei care adoarme, mâinile femeilor tăcute din spatele războiului de țesut ale căror nume nu au ajuns pâna la noi din timpurile istoriei, sunt toate povești ale trecerii noastre prin țesătura vieții, a realității istorice și a timpului. A trebuit să asteptăm ca Duchamp să teoretizeze că orice decide artistul că e artă și semnează drept urmare devine artă. Am așteptat valul al nu știu cât al feminismului academic și politic ca să dăm voce femeilor tăcute care și-au desfășurat destinul în cadrul intim, casnic pe care patriarhatul l-a destinat și mileniul al treilea ca să începem să punem ceea ce se numește arte minore la locul cuvenit: alături de Marea Artă. Artei reflexive, majore în puterea ei masculină i se alătură într-un demers de justă recuperare arta intimă, reflexivă, dar și practică încărcată de mistere și simboluri a femeilor tăcute care țes covoare acum și dintodeauna, Artei conceptuale încă de pe vremea când un titan bărbat - Leonardo da Vinci - afirma că „la Pittura e una cosa mentale” i se alătură mica îndeletnicire a femeilor „simple” fără aleasă educație, dar încărcate cu taina cunoașterii vieții și a împreună adunării, din slăbiciune ele au făcut putere.”

Raluca Ilaria Demetrescu