Artist al poporului, în vacanţă pe Valea Someşului
Unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti din Moldova a petrecut în judeţul nostru câteva zile de relaxare, la o pensiune din Rodna. Maestrul Ion Dascăl, dirijorul Orchestrei Mugurelul din Chişinău, ne-a declarat că a rămas plăcut impresionat de ceea ce a văzut pe Valea Someşului. Ştia despre aceste locuri de la prietenii lui, amintind aici pe maestrul Ştefan Cigu, însă niciodată nu a avut onoarea de a fi prezent pe meleagurile lui Liviu Rebreanu şi George Coşbuc. Domnia sa ne-a declarat, de asemenea, că ar fi încântat să vină, împreună cu orchestra, într-un concert extraordinar pentru a cânta fraţilor din Bistriţa, cei care, la rândul lor, anul trecut, au fost prezenţi în centrul Capitalei Moldovei, în Grădina Ştefan cel Mare din Chişinău, cu un spectacol extraordinar susţinut de „Dor Românesc”.
În 1967-1973, Ion Dascăl studiază la Colegiul de muzică „Ştefan Neaga”, la Secţia de teorie şi compoziţie, iar în 1975-1980 - la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu”. În 1972-1973 este dirijor al Orchestrei „Ciocârlia” de la Palatul Sindicatelor din Chişinău, iar în 1974 - dirijor al Orchestrei „Lăutarul” din Bălţi şi profesor la Colegiul de muzică din capitala nordului. În 1981, Ion Dascăl este invitat la pupitrul dirijoral al Orchestrei „Folclor” a Radioteleviziunii Moldoveneşti. Aici, dar şi mai târziu, de-a lungul carierei sale de peste patru decenii, el a dat viaţă mai multor cântece scrise în stil popular, completând Fonoteca de aur a Radioteleviziunii cu peste 1000 de creaţii ale sale - piese originale, prelucrări folclorice şi aranjamente muzicale pentru solist şi orchestră. Orchestra de muzică populară ”Mugurel” a fost reînființată de Ion Dascăl în 1987. În scurt timp, el a creat o formulă nouă de orchestră, adunând în jurul său interpreţi şi solişti instrumentişti de valoare. De-a lungul existenţei sale, în colaborare cu Centrul Naţional de Creaţie Populară, orchestra a lansat mai mulţi tineri interpreţi, înregistrând, împreună cu solişti de pe ambele maluri ale Prutului, peste 100 de CD-uri. În 2002 apare cartea scrisă de Anatol Caciuc intitulată ” Ion Dascăl: personalitate marcantă a artei muzicale” unde povestește despre Ion Dascăl ca dirijor de orchestră, despre ”Mugurel” și istoria culturii muzicale naționale. Menționăm că maestrul Ion Dascăl refuză să urce pe aceeaşi scenă alături de artiştii care nu cântă live.
În februarie 2010, lui Ion Dascăl i s-a conferit titlul onorific de Artist al Poporului.
Pe parcursul anilor de activitate artistică Orchestra de muzică populară ”Mugurel” a susținut aproximativ 1000 de concerte.
Telespectatorii vor vedea o editie speciala cu fratii de peste Prut, pe 17 august, de la ora 19.00, pe AS TV.
Alături de artistii Aurel Cimpoieş, Ciprian Cocalia şi de soţia Rodica Buhnă, maestrul Ion Dascăl a petrecut moment frumoase la Agropensiunea Floare de Colț din Rodna, a familiei Slăvoacă. Situată la altitudinea de 600 m, la poalele Pietrosului Rodnei, la limita sudică a Parcului Natural Munții Rodnei, un areal protejat si valorizat turistic pentru numeroasele sale obiective naturale, pensiunea este refugiul turiștilor ce caută liniștea, frumusețea și aventura departe de agitația orașului.
Citiţi şi:
- Doi artişti bistriţeni în regal folcloric alături de Nicolae Botgros, la Chişinău
- Cornelia Ardelean, Cristian Pomohaci și Grigore Sâmboan, concert de pricesne la Casa Universitarilor Cluj, alături de colegi de cântec
- Maestrul Ștefan Cigu- Cetățean de onoare al municipiului Bistrița!
- Maestrul Ştefan Cigu, vioara de aur a Bistriţei, la popas aniversar! La mulți ani, cu sănătate!
- Maestrul Ştefan Cigu, vioara de aur a Bistriţei, la ceas aniversar!
























Adaugă comentariu nou