Asociaţia Generală a Românilor Uniţi, Greco-Catolici se întâlneşte la Beclean
La Beclean, între 7-8 octombrie, se va derula Întâlnirea Anuală a Consiliului Director Naţional al Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi, Greco-Catolici – AGRU, cu tema „Familia şi AGRU – primul spaţiu pentru angajarea socială”. Manifestarea se va derula la Colegiul Naţional Petru Rareş şi vor debuta cu salutul preşedintelui AGRU, Alin Tat, după care va fi o meditaţie pe marginea temei – asistentul spiritual naţional, pr. Coriolan Mureşan. Urmează conferinţa susţinută de pr. Angel Zareczki şi tema “Hierofanii – manifestarea sacrului în viaţa de familie (tapiserii de Camilian Demetrescu)”- prof. Victoria Câmpan. Prima zi se va încheia cu un recital de cântece religioase susţinut de pr. prot. Felician Neagoş. Sâmbătă manifestările încep cu Sfânta Liturghie la Parohia ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", iar apoi se intră în sesiunile de lucru. Evenimentele include şi depunere de coroane de flori la bustul lui Grigore Silaşi. Pe Ordinea de zi a adunării se află: Întocmirea Calendarului asociativ 2011-2012, activităţi ale AGRU naţional, propuneri de activităţi pentru sărbătorirea Zilelor Acţiunii Catolice 2011.
Adaugă comentariu nou