Avocatul Alexandru Coman a trecut pragul Veşniciei !

Azi a plecat Săndel! Aleixandre...cum îi plăcea să-i zic ori de câte ori ne vedeam, revedeam, întâlneam, telefonam, reîntâlneam sau ne despărțeam....S-a stins ca o adiere de vânt! A plecat la Domnul un OM, după cum zic bunii creștini, căutând consolare în aceste cuvinte și mai ales o încurajare, o cale de ieșire suportabilă din această furtună, din acest dezastru sufletesc pricinuit de fulgerul necruțător al veștii că un om bun, un prieten inegalabil, o ființă unică prin bunătate, prin simplitatea sufletului său iubitor, prin vorba-i înțeleaptă...de azi nu mai este iar de mîine pur și simplu nu va mai fi, fizic, printre noi! Printre noi cei care l-am cunoscut fulguratic, printre noi cei care l-am întâlnit araraeori sau adeseori, printre noi cei care l-am îmbrățișat o viață, cu privirea, cu inima și cu sufletul, printre noi cei apropiați până la contopire în simțiri cu sufletu-i generos, cald și reconfortant, printre noi, printre cei pe care i-a născut din ființa și din trupul lui...
În Duminica fariseului și a vameșului, Alexandru Coman, Domnul Avocat cum îi ziceau sătenii cu respect și admirație, cu dragoste și mândrie – a plecat discret numai Bunul Dumnezeu știind de ce acum, de ce așa de repede, de ce așa pe nedrept parcă! Viața lui a fost ca lumina binefăcătoare a Speranței! Viața lui a fost pusă, toată, în slujba semenilor pe care i-a ajutat discret, cu empatie, cu respect și cu dragoste! Viața lui a fost ca o flacără caldă, binefăcătoare, o flacără care nu admitea înghețul în nici un suflet oropsit, descurajat, aflat deasupra vreunei prăpastii imaginare sau reale!
Trebuia să-l fi cunoscut pe acest om unic pentru a înțelege ce am pierdut noi toți odată cu chemarea lui la cele veșnice! În copilărie am fost frați nedespărțiți, hălăduind pe ulițele Ocniței în căutarea de vise și de poteci spre ele...Nopți întregi vorbeam pe marginea unui șanț despre toate speranțele noastre adolescentine...Tinerețile ne-au îndepărtat fără voia noastră, pentru a ne recompensa zilele și anii maturității vieții cu clipe de neuitat! De puțină vreme Ocnița noastră unică ne-a fost din nou...acasa unde ne-am regăsit din nou, în liniștea patriarhală a vârstei înțelepciunii! Era mereu optimist! Lelea Marie, Mama și badea Vasile, Tata Pică pe numele lui de părinte genial – au viețuit cu folos în această lume fiecare trecâd pragul celor 90 de ani! Ne făceam vise cu Săndel întrecându-ne reciproc în a ne lăuda vinul roșu obținut după ’’rețeta Aleixandre’’ cum îl alintam eu într-o aproximativă limbă franceză/elvețiană încântându-l. Eram acolo la Ocnița o mână de prieteni între care Săndel era cel mai optimist, cel mai visător și cel mai încrezător în Lumea aceasta păstorită de Bunul Dumnezeu! Și așa, dintr-odată au început să plângă viile Ocniței, Dâlma Răstupcită, dealul Cetățuii, pădurea Rotunda și Pădurea Văii Lupului, ulițele satului și părul cu pere înmiresmate din curtea lui Tata Pică... Nu m-am îndoit o clipă că nu este decât o furtună trecătoare acest plânset jalnic, acest plînset care nu va mai conteni niciodată pe Dricul Ocniței...Deși toată toamna sufletu-mi s-a cernit, parcă prevestitor, zbătându-se între mii de incertitudini, de nedumiriri și de spaime înnegurate, am sperat mereu, rugându-l pe Bunul Dumnezeu, cu lacrimi, să schimbe însuși cursul Destinului pentru prietenul meu și al nostru al tuturor, Alexandru cel plecat la ceruri! Doar Bunul Dumnezeu care ne-a adus pe lume știe cum face, știe de ce face și știe ce face cu noi, trecătorii precum norii albaștri, diafani, prin lumea Lui minunată!
Ne putem supăra pe moment! Putem fi disperați un moment! Vom rămâne întristați cu toții mai multă vreme! Însă nu putem, nu avem dreptul să ne pierdem Speranța chiar dacă și mai ales pentru că Alexandru este de azi doar amintire, vis și...Speranță!
Nu știm cum va fi reîntâlnirea de...dincolo pentru că în durerea de azi gândul acesta încă nu ne dă puterea necesară! Știu, știm însă cu siguranță ce ne-ar spune Alexandru dacă ne-ar vedea acum copleșiți de durere sufletească: Dragii mei, soție, copii, nepoți, frați, surori, prieteni...am plecat pe neașteptate! Numai Bunul Dumnezeu știe de ce! Zâmbetul meu să vă însoțească mereu iar din durerea voastră faceți-mi cu toții și fiecare în parte, o floare de viță de vie din care să isvorască mereu vinul sfânt al Amintirii! V-am iubit cu adevărat pe toți! Fiți voi așadar, de acum, avocații mei și, ștergându-vă lacrimile rugați-l pe Bunul Dumnezeu să vă sădească în inimi toată bunătatea mea pe care nu am apucat încă a v-o revărsa cu drag, toată, peste sufletele voastre iubitoare! Doamne ajută!
Azi a plecat Săndel! Zile, săptâmâni, ani și luni vor veni, însă nimic nu va mai fi ca...înainte! Cimitirul cel vechi ’’De la baltă’’ unde își trec veacul bunii și străbunii noștri, va primi înfrigurat Zămislirea Lumească a Omului Alexandru Coman! Ne vom închina mereu trecând prin preajmă - Amintirii! Însă Amintirea, Chipul blând, blond și bun, privirea-i albastră și e senină, pașii și sufletul lui Săndel vor dăinui cât veacul pe ulițele Ocniței și pe dealurile copilăriei noastre neasemuite...
Să plângem așadar pentru a ne limpezi ochii Alinării și ai Speranței!
Drum bun spre Veșnicie prieten drag...

Dinu, adică Florentin Archiudean