Ancheta-interviu SSBN

Azi, Ana Zegrean

Andrei Moldovan, preşedinte SSBN

1. Ce credeţi că ar trebui să ştie cititorii despre dumneavoastră?
2. De ce scrieţi?
3. Cum vedeţi rostul scrisului?
4. Care sunt valorile în care credeţi?
5. Cum scrieţi?
6. În cariera dv. scriitoricească, există oameni cărora le datoraţi ceva?
7. Consideraţi că aveţi format un cerc de cititori? Cine sunt ei şi ce aşteaptă de la dv.?
8. Credeţi în prietenii literare?
9. Fiecare scriitor gândeşte la cartea de căpetenie care să-l reprezinte. Aţi scris-o deja? Dacă nu, cum o imaginaţi/ proiectaţi?
10. Grupările literare, cenaclurile, credeţi că mai au vreun rost? Care ar fi el?
11. La ce lucraţi acum?
12. Ce reprezintă pentru dv. Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud?

1.Ȋmi place să cred că sunt o persoană normală, atât în viața reală cât şi în viața literară .
2.Nu scriu nici pentru glorie , nici din alte interese .Inspirația vine sau nu vine …Se pare că mai vine uneori şi pe la mine .
3.Felul în care scriu este interacțiunea mea cu lumea exterioară .Cărțile sunt printre puținii prieteni care nu trădează .
4.Valorile în care cred eu nu mai sunt acum la modă .Ce consider foarte important este respectul față de tine şi față de ceilalți .
5.Din păcate nu am un program de scris foarte bine organizat .Mereu sunt în criză de timp.
6.Dacă ar fi să mulțumesc cuiva pentru sprijin şi încurajare , acest om este sciitorul A.C.Miloş care mi-a fost alături la debutul meu literar în cenaclul “George Coşbuc “.
7.E greu să spui că ai un cerc de cititori , atâta timp cât cărțile se scot în tiraje mici şi difuzarea lor se face pe cont propriu .Noroc cu internetul …ne mai facem şi noi cunoscuți.Mă bucur când oameni pe care nu-i cunosc apreciază poeziile mele .
8.Din păcate pentru unii , din fericire pentru alții , prieteniile literare sunt o realitate .
9.Am scris destul de puțin şi consider că am încă mult de lucru .Cu fiecare nou volum vreau să fiu mai bună , mai convingătoare .Sper să nu-i dezamăgesc pe cei ce cred în mine .
10.Toate grupările literare îşi propun la început țeluri foarte nobile doar că în timp constatăm cu amărăciune că trebuie să ne descurcăm tot pe cont propriu .Aş vrea să fim mai responsabili şi să ne susținem mai mult .Detest invidiile şi jocurile de culise .
11.Deocamdată scriu tot poezie şi epigramă , deşi pentru viitor am şi alte proiecte .
12.Societatea Scriitorilor din Bistrița-Năsăud reprezintă recunoaşterea şi susținerea valorilor literare locale şi puntea de legătură cu alte societăți literare din țară şi străinătate , reviste şi oameni de cultură

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5