ANCHETA – INTERVIU iniţiată de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud

Iată întrebările la care scriitorii sunt invitaţi să răspundă:

1. Ce credeţi că ar trebui să ştie cititorii despre dumneavoastră?

2. De ce scrieţi?

3. Cum vedeţi rostul scrisului?

4. Care sunt valorile în care credeţi?

5. Cum scrieţi?

6. În cariera dv. scriitoricească, există oameni cărora le datoraţi ceva?

7. Consideraţi că aveţi format un cerc de cititori? Cine sunt ei şi ce aşteaptă de la dv.?

8. Credeţi în prietenii literare?

9. Fiecare scriitor gândeşte la cartea de căpetenie care să-l reprezinte. Aţi scris-o deja? Dacă nu, cum o imaginaţi/ proiectaţi?

10. Grupările literare, cenaclurile, credeţi că mai au vreun rost? Care ar fi el?

11. La ce lucraţi acum?

12. Ce reprezintă pentru dv. Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud?

AZI:

Flore Pop

1. In primul rând, că existăm, apoi că suntem ezitanţi în cele ale scrisului - după un cuvânt al lui Arghezi, în cele din urmă ar trebui să nu spere la prea mult, suntem deja înaintaţi în vârstă...

2. Nu prea ştiu ce sa zic... Pe la şaisprezece ani, când am început să scriu „mai cu folos” – credeam că e singura mea vocaţie, că nu voi şti niciodată face altceva mai bun, şi se vede treaba că nu am evoluat prea mult de atunci...

3. Etimologic, pornind de la „rost”, cred ca ar trebui sa revenim la „oralitate”, cel puţin aici pe pământ, fiindcă în ceruri, se ştie, totul se scrie în cartea vieţii. Câtă vreme suntem sau rămânem doar simpli copişti, acesta ar fi rostul scrisului, să ne ducă spre ceva viu.

4. Cele perene.

5. Greu. Câteodată chiar foarte greu.

6. Lui Vasile Igna, pentru că m-a îndrumat către redacţia revistei „Echinox”, lui Marian Papahagi şi lui Ion Pop, pentru că nu m-au dat afara de acolo şi m-au crescut ca pe „ai lor”.

7. Un cerc nu, dar un pătrat, da. Timp de o lună de zile, atâta cât a stat singura mea carte în vitrină, se uitau la ea ca la un... pătrat, fără să o cumpere. Îmi trece prin cap, şi poate că şi ei aşteaptă acest lucru, să scot o carte „rotundă”, poate atunci voi avea şi eu un cerc de cititori.

8. Prietenia e prietenie pe orice fond, sau nu e deloc.

9. Cred că am anticipat, mai sus: „rotundă”.

10. Să începem cu socializarea... Cred însă că rolul de „atelier” e vital, mai ales în anii de formare.

11. La corectură şi la găsirea unui sponsor.

12. O structură. Ea poate deveni însă un fenomen viu. Liviu Rebreanu credea în acest fenomen pe vremea lui.

Virgil RAŢIU

1. Cititorii nu trebuie să cunoască mare lucru despre mine. Cititorul, dacă e cititor, cel mult poate fi interesat de SCRIERILE mele. Dacă cititorul e interesat de viaţa mea, nu are altă cale decât să mă contacteze. Dacă doreşte să afle că în fiecare dimineaţă mă deplasez la serviciu cu elicopterul, nu are decât să citească renumitele publicaţii: „Cli’ck”, „L’índic” şi să urmărească emisiunile TV „Bingo” şi „’Pinge-o”... Orice „naufragiu” a fost bine descris prin multe mijloace, începând de la Jules Verne, în balon, până azi, la „Mihaela, căţea de circ”...

2. Nu pot să răspund la această întrebare, direct. De scris, adică de compus texte proprii, s-a întâmplat la modul serios pe când eram în clasa a VII-a, dacă reţin bine. Scriam proză. Pe urmă am scris poezie. Dar nu aveam un „program”. Acum scriu cu program, pentru ca să fac altora în ciudă. Să-i enervez, deoarece scriu mai bine decât mulţi alţii...

3. În general nu are nici un rost! Are rost, doar atunci când ştii!

4. Sunt propriile valori pe care le-am construit singur, prin studiu şi lectură. Acestea nu au cum să privească pe alţii.

5. Pe rând. Greu. Zi de zi, cu exepţia fiecărei zile.

6. Există: Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale... Gogol, mai ales!... Dostoiavski este obositor, deteriorat..., ca să-l scap pe Proust de aceeaşi oală... Această „plasă” cu oameni este greu de redat atunci când ajungi la „teorii” asupra literaturii, când abordezi filozofia, istoria...

7. Probabil, există un „cerc” de cititori ai mei. Cred, însă, că acest cerc este ceva mai „special” şi compus din trei persoane care nu au citit de mult o carte: preşedintele, primul ministru şi guvernatorul Băncii...

8. Nu. Numai în prietenii.

9. În fiecare an îmi imaginez cum să scriu o carte. Evident, mi-o imaginez. De scris, o scriu în cap, în memorie, culmea este că o şi reţin... Nu suport şi nu am încredere în scriitorii care în fiecare an publică câte o carte, indiferent de genul abordat!

10. Nu au niciun rost!

11. La multe şi la nimic!

12. O asociaţie.