ANCHETA – INTERVIU pentru membrii Societatii Scriitorilor din Bistrita-Nasaud

Răspunsurile Veronicăi Ştir la Ancheta SSBN

1. Ce credeţi că ar trebui să ştie cititorii despre dumneavoastră?
2. De ce scrieţi?
3. Cum vedeţi rostul scrisului?
4. Care sunt valorile în care credeţi?
5. Cum scrieţi?
6. În cariera dv. scriitoricească, există oameni cărora le datoraţi ceva?
7. Consideraţi că aveţi format un cerc de cititori? Cine sunt ei şi ce aşteaptă de la dv.?
8. Credeţi în prietenii literare?
9. Fiecare scriitor gândeşte la cartea de căpetenie care să-l reprezinte. Aţi scris-o deja? Dacă nu, cum o imaginaţi/ proiectaţi?
10. Grupările literare, cenaclurile, credeţi că mai au vreun rost? Care ar fi el?
11. La ce lucraţi acum?
12. Ce reprezintă pentru dv. Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud?

1.
Câteva date biografice şi ceva despre titlurile pe care le-am publicat: m-am născut la Cubleşu-Someşan, în judeţul Cluj în 27 noiembrie 1952, tot acolo am urmat şcoala generală, apoi am plecat la liceul teoretic “George Coşbuc” din Cluj unde am urmat secţia umanistă, după care am intrat la Facultatea de filologie, secţia franceză-română a Universităţii Babeş-Bolyai din oraşul de pe Someş. Am lucrat ca profesoară de franceză, la Sângeorz-Băi, Râmnicu-Vâlcea şi Teaca. Din 1986 locuiesc în Bistriţa, oraş în care m-am obişnuit după ce am renunţat la visul dintotdeauna de a mă stabili la Cluj.

2. Scriu pentru că mi-a plăcut din copilărie literatura şi în inconştienţa vârstei mici spuneam celor care mă întrebau ce vreau să fiu când voi creşte: poeta Mi-au plăcut mai întâi poveştile, apoi poezia, romanele şi critica literară, eseul. Evident, iubind literatura am scris de copil şi am debutat la doisprezece ani, în Scânteia pionierului cu poezia Noaptea e senină, un pastel fără tractoare şi combine. Scriu pentru că îmi place să “construiesc” poezii, în activitatea pe care o numesc construcţie intră şi echivalarea poeziilor din franceză sau a câtorva texte de filosofie pe care le-am tradus. Nu sunt foarte productivă, dar scriu pentru că nu pot altfel. Probabil este o energie psihică de consumat pe calea scrisului, poate e altfel…ar putea fi o trebuinţă sufletească neapărat de împlinit.

3.Rostul scrisului se poate vedea din mai multe unghiuri; eu, şi nu numai eu, cred că scrisul beletristic are o utilitate socială în sensul că procură bucurie cititorului iubitor de literatură, mai mult, are şi un rol educativ pentru copii şi chiar pentru oamenii maturi. Pentru mine este un mod de a crede că dau sens unei secţiuni a existenţei mele, a secţiunii culturale dacă se poate accepta “felierea” vieţuirii noastre. În niciun caz nu mi-ar plăcea să fiu printre cei care cred că literatura nu are niciun rost, că nu rezolvă nicio problemă şi e asemeni altor “nimicuri nobile” cum spunea un clasic.

4.Ne referim de bună seamă la valorile literare.Cred în precizia limbajului, în limpezimea textului şi în frumuseţea pe care o poate construi, transmite scriitorul folosind cuvintele. Dacă se poate să transmită şi un mesaj de bine, atunci s-a împlinit totul şi pot enumera următoarea valoare: pacea cu aproapele, aprecierea lui, bucuria pentru un succes al cuiva, dar şi pace la nivel mare. Cunoaştem de la greci că muzele tac atunci când aud armele.

5. În ce priveşte modul cum scriu, dacă este vorba de ceva strict tehnic-cu creionul, după care trec textul pe calculator. Eu scriu poezie, destul de greu, la inspiraţie, şi nu sunt prea prolifică. Nu am încercat să produc, să fac poeme “de mână”. Ne amintim că Valery spunea că poemul se face pe jumătate lucrând la el, lucrând pe text, gândind logic.
Şi la traduceri am lucrat tot “clasic”, cu creionul, pe hârtie, cu dicţionare-cărţi şi nu pe suport electronic. Poate voi trece în viitor şi la această fază. Rareori scriu recenzii şi acestea tot în felul pe care îl numesc clasic, tradiţional.

6. Orice om ca persoană datorează ceva societăţii, iar ca scriitor, fiind vorba de educaţie şi sensibilizare, lucrurile sunt cu atât mai clare. Datorez în primul rând foarte mult mamei mele care, deşi ţărancă, în vremea copilăriei mele citea la lumina lămpii cărţile pe care le parcurgeam eu şi sora mea. În liceu am avut profesori foarte buni, între ei Iosif Cămărăşan, autorul unei antologii de poezie franceză care mi-a fost foarte folositoare la vârstă tânără. Mie mi-a plăcut mult şi fizica, mi-a plăcut să înţeleg fenomenele şi chiar mă lăsam fascinată de aparenţa lor, la nivelul care se învăţa în liceu. Mi-a plăcut logica şi felul cum se lucra la gramatic, la sintaxă. În facultate am fost impresionată de profesorul Baciu de istoria gramaticii franceze şi de literatura franceză. Prin 1974 am avut o bursă de o lună în Franţa, la Avignon şi Paris, de unde mi-am adus cărţi, între care şi Poezii de Villon din care mi-am scris teza de licenţă. Aş vrea să-l amintesc între cei cărora mă simt îndatorată pe Lucian Valea care mi-a publicat prima traducere din franţuzeşte-un text al lui Virgil Ierunca despre Noaptea de Sînziene; pe Teohar Mihadaş care mi-a citit şi apreciat traducerea „Mărturisiri şi anateme” din Cioran; „Traducrea dă o echivalenţă stilistică a originalului...etc.” Aprecierea mi-a făcut foarte bine, dar la Humanitas, Sandor Skultety, un lector de care nu s-a mai auzit, spunea că ar trebui să mai lucreze el pe text ceea ce mi s-a părut „manevră”. Între timp editura a publicat o traducere a cuiva care-l cunoştea pe Cioran şi avea copyright. Deci lui Skultety nu-i „datorez”... Datorez scriitorilor bistriţeni pe care-i cunosc şi de la care am învăţat ascultându-i: Lucian Valea, Emil Dreptate, Ion Moise, Luca Onul, Virgil Rațiu şi alții; le sunt recunoscătoare şi tuturor, celorlalţi mai tineri, pe care nu-i amintesc spre a nu uita pe careva. Îi mulţumesc criticului Alex Ştefănescu pentru o cronică publicată în România Literară la „Existenţialismul este un umanism”, traducere din Sartre, de asemenea, lui Virgil Raţiu care a scris despre cărţile mele, Melaniei Cuc.
7. Un cerc de cititori ar însemna un grup de oameni care cunosc ceea ce am scris şi aşteaptă volume viitoare. Tirajele cărţilor mele au ajuns la câteva categorii de cititori şi am avut semnale bune unii întrebându-mă: “ai mai scos ceva?”. Cred că acesta este cercul meu de cititori, oamenii puţini care te întreabă de carte aşteptând poezii şi traduceri la fel de bune ca şi până acum sau mai bune decât au citit sub semnătura mea înainte.

8. Prieteniile literare se bazează pe afinităţile literare în primul rând, apoi pe cele sufleteşti. Cred în prieteniile literare, şi totuşi, uneori sfârşesc jalnic. Există exemple…

9. “Cartea de căpetenie” este un proiect care poate exista in abstracto. Nu putem spune că publicăm mai întâi cărţi, aşa şi aşa, apoi ne aşternem pe scris la marea carte. Scriitorul scrie, dar cărţile au destinul lor; de fiecare dată vrem să iasă cât mai bune şi de la un loc, succesul nu mai este apanajul total al autorului, forţele din politica literară sunt considerabile alături de ce este cartea în sine. Un volum despre care nu se scrie este în aşteptare, de nu cumva în suferinţă. Cum îmi imaginez cartea pe care vreau să o scriu? Cu multă viaţă, să fie ceva viu, verde, ca firul de iarbă, ca iedera.

10.Grupările literare sunt foarte importante pentru dezbaterile pe care le găzduiesc. Este ştiut că din susţinerea unor puncte de vedere, în cadrul grupării sau al cenaclului, uneori contradictorii, se nasc idei, gânduri care se cer aruncate în bătălia argumentării. Laturi ale scriitorului se forjează în exerciţiile spiritului de acest tip, atât al spiritului în general cât şi al celui literar în particular.

11.Am în lucru un volum de poezii originale, de asemenea, grupaje din poezia canadiană şi finisarea unei meditaţii a lui Descartes: „Despre existenţa lui Dumnezeu” pe care am tradus-o mai demult după o ediție latin-franceză şi am lăsat-o mulți ani la „dospit”, cum spun gospodinele.

12. SSBN este în opinia mea importantă pentru breasla noastră, întrucât, chiar în rarele întâlniri, se schimbă idei, se iau hotărâri care dau, într-o măsură, alura şi orientarea parcursului apropiat al grupării. SSBN a tipărit "Pretexte", o carte apreciată care dă o frumoasă imagine a scriitorilor bistriţeni cuprinşi şi a profesionalismului cu care criticul Andrei Moldovan a realizat-o. Nu este o laudă, au spus-o alţii şi eu doar reiau.
Ancheta realizata de Andrei Moldovan, presedinte SSBN