Bărbat de 35 de ani, reținut de polițiști, după ce a lovit un coleg de pahar! Victima are nevoie de peste 60 de zile de îngrijiri medicale
În urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal de lovire sau alte violențe, polițiștii Biroului de Ordine Publică au dispus, joi, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 35 de ani, din Bistrița, cercetat pentru comiterea faptei.
"Din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, la data de 6 septembrie a.c., în timp ce se afla în apropierea unui bar din Bistrița, în care inițial a consumat băuturi alcoolice împreună cu un alt bistrițean în vârstă de 58 de ani, la un moment dat, bărbatul de 35 de ani l-ar fi lovit cu pumnul pe celălalt. În cădere, bărbatul de 58 de ani ar fi suferit mai multe leziuni, motiv pentru care a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital. În urma evaluării medicale, s-a constatat faptul că bărbatul prezenta leziuni traumatice care necesită pentru vindecare 65-70 zile de îngrijiri medicale.
În cursul acestei zile, bărbatul de 35 de ani va fi prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă, iar cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe", informează Crina Sârb, purtător de cuvânt al IPJ BN.
Citiţi şi:
- Tânăr din Leşu, agresat de doi consăteni!
- Doi părveni s-au bătut rău de la o cale de acces! Amândoi au ajuns la spital
- Un bărbat din Lunca Ilvei, bănuit de tentativă de omor, a fost arestat! Scandalul a pornit de la păşunat!
- De la un pahar de băutură, au ajuns la pumni!
- Tânăr din comuna Şanţ, lovit de doi consăteni, în timp ce păştea oile
Adaugă comentariu nou