Bărbat de 70 de ani, din Teaca, reținut după ce și-a agresat concubina! Femeia de 60 de ani a ajuns la spital
La data de 8 mai a.c., în urma investigațiilor și probelor administrate, polițiștii Secției 1 Poliției Rurală Bistrița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 70 de ani, cercetat pentru violență în familie.
În fapt, în cursul dimineții de ieri, 8 mai, polițiștii au fost sesizați de către personal din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud, cu privire la faptul că au preluat și acordat îngrijiri medicale unei femei, posibil victimă a unei agresiuni. Femeia în cauză, în vârstă de 60 de ani, a refuzat să dea detalii cu privire la cele întâmplate.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că în perioada 6-8 mai a.c., în timp ce se aflau în locuința din Teaca, femeia, concubină a bărbatului de 70 de ani, ar fi fost agresată, în repetate rânduri de către acesta.
În urma probelor administrate, în seara de 8 mai a.c., bărbatul de 70 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind dus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Totodată, împotriva lui, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu.
În cursul zilei de astăzi, 9 mai, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive. Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița continuă cercetările pentru documentarea faptelor sub toatele aspectele.
Citiţi şi:
- Scandal într-o familie din Nușeni! Un bărbat și-a agresat concubina!
- Bărbat din Feldru, reținut pentru 24 de ore! Și-a amenințat soția, i-a lovit mașina! Era la volan cu permisul suspendat
- Bărbat din Chiochiș, reținut de polițiști, după ce l-a agresat pe medicul veterinar și a distrus cabinetul! De la ce a plecat totul
- Femeie de 27 de ani, din Beclean, reținută în urma unie percheziții! Ar fi furat un telefon și a transferat 6000 lei, de pe o aplicație, în contul unui membru al familiei
- Bărbat din Beclean cercetat pentru violență domestică, arestat preventiv!
Adaugă comentariu nou