Bărbat din Nimigea, depistat la volan cu o alcoolemie de 1,53 mg/l alcool în aerul expirat, în urma unui accident rutier
La data de 24 noiembrie a.c., un tânăr de 22 de ani din Runcu Salvei a sesizat polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud cu privire la faptul că a fost implicat într-un accident rutier, soldat cu pagube materiale.
"Din primele date, tânărul de 22 de ani în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Comunal 41, pe direcția Runcu Salvei - Salva, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care era condus de un bărbat de 34 de ani din Nimigea, care circula din sens opus.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul tânărului de 22 de ani și de 1,53 mg/l alcool în aerul expirat în cazul bărbatului de 34 de ani, acesta fiind ulterior condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei", a informat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud continuă cercetările în acest caz.
Citiţi şi:
- Record negativ! Alcoolemie de 1,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru un şofer din Dumitra!
- Șofer din Sângeorz-Băi, depistat cu o alcoolemie de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, după ce a acroșat o mașină parcată
- 1.15 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul unui bărbat din localitatea Șanț care s-a ales cu dosar penal
- Şoferi petrecăreţi la Beclean
- Tineri şi “afumaţi”, au crezut că scapă de poliţişti pe drumul comunal
Adaugă comentariu nou