Bătrân şi neliniştit (3)

Freud, „descoperitorul” inconştientului, s-a străduit să impună ideea că una din principalele realizări a noii discipline – psihanaliza – este de a demonstra că eul nu este stăpân în propria sa casă, cu alte cuvinte, în noi ar exista un complex de forţe şi dorinţe de care n-am fi conştienţi, dar care acţionează permanent asupra noastră. Deci, omul n-ar acţiona în a-şi alege actele în cunoştinţă de cauză, făcând-o împotriva voinţei lui, suportând acele forţe ce-l constrâng să acţioneze, nefiind în acest fel propriul său stăpân. Mă gândesc neliniştit în acest context, că preşedintele Iohannis ar putea fi un subiect al psihanalizei, luând de la Freud doar un singur exemplu: Preşedintele unei adunări, la deschiderea şedinţei spune: Declar şedinţa închisă” în loc să spună „Declar şedinţa deschisă”. Analizând această deviere verbală, care seamănă leit cu discursurile preşedintelui nostru, se poate trage lesne concluzia că nimeni nu se poate înşela asupra sentimentelor sale, că el ar fi preferat de fapt să nu fie fizic acolo, neputându-se exprima direct, pentru că nu este în acord cu politeţea, cu îndatoririle sale profesionale, sociale şi morale, putându-se spune în caz patologic tipic freudian că „limba s-a răsucit”, omul fiind conştient că nu doreşte să fie acolo, situaţie anodină, ce demonstrează un conflict între două dorinţe, din care una jenantă. Actul de sine al preşedintelui, viu în exemplul nostru, se numeşte obsesia patologică a puterii absolute, individul îndurând un conflict psihic în sinea lui, conflict care poate fi câteodată foarte violent, între normele conştiente morale, sociale, estetice şi dorinţele care contrazic aceste reguli, neputând în acest mod să controleze, să conştientizeze şi să stăpânească  situaţia hilară care are loc între el şi acest fel de conflict.
Acest domn, un fost bugetar amărât, care a iubit mai mult banii decât copiii, a avut marele „ghinion” să se îmbogăţească şi mai apoi, să devină preşedintele ocazional al românilor, conducând o ţară pe care şi-a „luat – înapoi” în noiembrie 2014, nu conştientizează nici acum că eul l-a dat afară din casa minţii lui. Ce mai poate face acum cu dorinţele sale bolnave când a rămas fără „guvernul său”, predându-l lui Dragnea, decât declanşarea unui război murdar, inconştient, între cei doi iar la mijloc, poporul, această turmă slugarnică, în capul căruia se vor sparge toate oalele pline de lături ale politicienilor? Soluţia este una singură: să le de-a românilor ţara înapoi, pentru ca eul său să nu poposească într-o altă casă, pe care chiar că nu o va mai putea stăpâni.