PERSONALITATE şi TRANSFER

Când două persoane stau de vorbă, în cadrul interacţiunii respective, se produce fenomenul de TRANSFER, fenomen ce este însoţit, uneori, de o atitudine de supraevaluare a celui care descarcă, verbalizează, faţă de cel care ascultă.

Această supraevaluare are loc, mai ales, în cadrul unei terapii.

Întâi, să mai definim un termen ce ţine de întreaga temă PERSONALITATE şi TRANSFER, şi anume: Inconştientul.

VOCABULARULUI PSIHANALIZEI, la cuvântul INCONŞTIENT (p. 190) spune:

«A) Adjectivul inconştient e folosit uneori pentru a conota ansamblul conţinuturilor nonprezente în câmpul actual al conştiinţei, aceasta într-un sens „descriptiv” şi nu „topic”, adică fără vreo discriminare între conţinuturile sistemelor preconştient şi inconştient.

B) În sens „topic”, inconştient înseamnă unul dintre sistemele definite de Freud în cadrul primei sale teorii asupra aparatului psihic: e constituit din conţinuturi refulate cărora li s-a refuzat accesul la sistemul preconştient- conştient prin acţiunea refulării (refulare originară şi refulare retroactivă).

Caracteristicile esenţiale ale inconştientului ca sistem (sau Ics) se pot rezuma astfel:

a) „Conţinuturile sale sunt „reprezentanţi” ai pulsiunilor;

b) Aceste conţinuturi sunt acţionate de mecanismele specifice procesului primar, mai ales condensarea şi deplasarea;

c) Puternic investite cu energie pulsională, conţinuturile inconştiente caută să se întoarcă în conştiinţă şi acţiune (întoarcerea refulatului); dar ele nu pot avea acces la sistemul Pcs-Cs decât prin formaţiuni de compromis după ce au fost supuse deformărilor cenzurii.

d) Mai ales dorinţele din copilărie sunt cele care cunosc o fixaţie în inconştient.

Abreviaţia Ics [...] desemneză inconştientul sub forma sa substantivală, ca sistem; ics (ubw) este abrevierea adjectivului inconştient, el calificând în sens strict conţinuturile sistemului respectiv.

C) În cadrul celei de-a doua topici freudiene, termenul inconştient este folosit mai ales în forma sa adjectivală: într-adevăr, caracterul inconştient nu mai este propriu unei instanţe aparte, pentru că el caracterizează sinele şi, în parte, eul şi supraeul. Dar se cuvine precizat:

a) Că trăsăturile recunoscute în prima topică sistemului Ics sunt, în general, atribuite sinelui în cea de-a doua;

b) Că diferenţa dintre preconştient şi inconştient, deşi nu mai este întemeiată pe o distincţie intersistemică, persistă ca distincţie intrasistemică (eul şi supraeul fiind în parte preconştiente şi în parte inconştiente).”.

Revenind la fenomenul de TRANSFER, având în vedere persoana care este ascultată, deci spune, verbal sau nonverbal, ceea ce simte şi persoana care ascultă, pot spune: cred că despre acest fenomen trebuie să aibă cunoştinţă ambele părţi, deşi, de multe ori m-am gândit că este sarcina celui care ascultă ( prieten, rudă apropiată, preot, consilier, terapeut, psihanalist) să gestioneze totul. Există stadiul când conflictul sufletesc cu care vine cel care doreşte ajutor este doar transferat şi, odată ce simte că trece pe umerii celuilalt „greutatea” ştie, simte, că i s-a promis vindecarea.

Conform lui Freud conţinuturile inconştientului se limitează la tendinţele infantile refulate datorită caracterului lor incompatibil.

Dar, INCONŞTIENTUL nu cuprinde doar conţinuturile refulate, ci şi acel întreg material psihic care nu atinge pragul valoric al conştiinţei. (Jung).

Ştim că refularea contituie un proces care se iniţiază în copilăria timpurie sub influenţa morală a mediului şi persistă de-a lungul întregii vieţi. Prin analiză, refulările sunt suprimate, iar dorinţele refulate devin conştiente.

Legat de caracterul fantastic al TRANSFERULUI şi de ceea ce simte cel ajutat (cel ce este ascultat), adică de supraevaluarea de care vorbeam la început, Jung spune:

„ Energia transferului este însă atât de mare, încât produce impresia unei pulsiuni vitale. Care este deci finalitatea unor astfel de fantasme? Din observaţia şi analiza minuţioasă a viselor, îndeosebi a celui relatat literal, rezultă tendinţa explicită – contrară criticii conştientului, care încearcă să restabilească măsura firescului – de a atribui persoanei medicului calităţi supraomeneşti [...] Să încerce oare inconştientul să transforme medicul într-o divinitate, urmărind oarecum eliberarea de învelişurile personalităţii a unei contemplaţii a divinităţii?”

(Va urma)