PERSONALITATE şi TRANSFER

În demersul nostru de a vorbi despre cartea PERSONALITATE şi TRANSFER, după o Introducere, ne-am referit la Desprinderea de transfer, iar săptămâna trecută la Proiecţie.

Astăzi ne referim la faptul că suntem unici. Avem o personalitate distinctă. Suntem fiecare o ÎNCERCARE unică de a exista aici pe Pământ, cu un drum asemănător Soarelui şi, astfel, Eul nostru se ridică tot mai mult spre Lumină.

Medicul Carl Gustav Jung spune că Individuaţia, sau în altă traducere - Individuarea, înseamnă a deveni o fiinţă particulară şi, dacă înţelegem prin individualitate specificitatea noastră cea mai profundă şi incomparabilă, înseamnă a deveni sine însuşi.

În Vocabularul Psihanalizei la cuvântul SINE, scrie: „ Una dintre cele trei instanţe descrise de Freud în cea de a doua sa teorie despre aparatul psihic. Sinele constituie polul pulsional al personalităţii; conţinuturile sale, expresii psihice ale pulsiunilor, sunt inconştiente: unele moştenite şi înnăscute, altele refulate şi dobândite.

Din punct de vedere economic, sinele este pentru Freud rezervorul principal al energiei psihice; din punct de vedere dinamic, el intră în conflict cu eul şi supraeul, care, din punct de vedere genetic, reprezintă diferenţierile sale.”

Se ştie că scopul procesului de individuare este de a deveni ceea ce suntem cu adevărat noi ca oameni. Jean Klein are o carte FII CEEA CE EŞTI despre care vom comunica în viitor, dacă va vrea Dumnezeu.

Jung a fost preocupat de dinamica transformării şi dezvoltării individuale. El a susţinut că dezvoltarea se extinde dincolo de copilărie şi adolescenţă, până la vârsta maturităţii şi chiar a senectuţii. Acest proces de dezvoltare a personalităţii desfăşurat de-a lungul unei vieţi umane l-a numit individuaţie, şi a arătat că se desăvârşeşte dacă persoana conlucrează cu inconştientul şi se confruntă cu el. Legat de această confruntare în cadrul unei analize, deci nu a unei autoanalize (n.ns.), Jung spune: „Aş dori doar să accentuez faptul că există nu puţine cazuri în care medicul trebuie să decidă în favoarea unei preocupări temeinice cu problemele inconştientului, a unei confruntări propriu-zise cu inconştientul. Acest lucru este în chip firesc diferit de interpretare. În cel din urmă caz se presupune că medicul ştie încă dinainte pentru a putea interpreta. În primul caz însă – în cazul confruntării – este vorba despre ceva diferit de interpretare: este vorba despre declanşarea unor procese inconştiente care pătrund în conştiinţă sub forma unor fantasme. Interpretarea acestor fantasme poate fi încercată. Se poate ca în multe cazuri să fie important ca pacientul să aibă o idee despre semnificaţia fantasmelor produse. Este însă de o importanţă hotărâtoare ca pacientul să trăiască complet fantasmele sale şi să le înţeleagă în măsura în care o comprehensiune intelectuală ţine de totalitatea trăirii. [...] Medicul trebuie să-i poată fi de ajutor pacientului în actul de înţelegere, acesta însă nu va înţelege şi nu poate să înţeleagă totul şi ar trebui să se ferească pe cât posibil de tehnicile interpretative. Căci nu interpretarea şi comprehensiunea fantasmelor este în primul rând esenţialul, ci mai degrabă trăirea lor.”

Iar noi ştim că trăirea o face cel care cere ajutor şi nu medicul.

Vorbind din proprie experienţă, în cazul unei autoanalize, aşa se întâmplă lucrurile, nu se aşteaptă nimic de nicăieri, ci, se trăiesc amintirile venite din inconştient, se conştientizează, se înţeleg şi omul se împacă cu el însuşi, devenind ceea ce este de fapt. Spuneam în altă parte că introspecţia aceasta nu o poate face oricine, ci doar oamenii sănătoşi sufleteşte, deoarece este, de fapt, o coborâre în Infern, dar rezultatele sunt valoroase, sunt AUR PUR.

Din studiile sale, Jung află despre existenţa unui autoreglaj inconştient. Inconştientul nu este capabil doar să „dorească”, ci şi să suspende propriile dorinţe. Această cunoştinţă extrem de importantă pentru integritatea personalităţii rămâne inaccesibilă celui care crede în continuare că este vorba doar despre un caz de infatilism. Acela se va resemna, va deveni mai tolerant faţă de sine însuşi şi se va retrage din faţa conflictului, nu va progresa, va intra într-un sistem raţionalist şi poate va rosti cuvintele lui FAUST:

„Întregul glob l-am cunosut de-ajuns,/ Ce-i Dincolo, rămâne nepătruns;/ Smintit – cel ce-şi mijeşte-n nori privirea,/ Urzind semeni de-ai săi, cu-nchipuirea!/ Aici să stea, privind în jur; nu-i mut/ Pământul, pentru omul priceput./ La ce s-o ia hoinar prin veşnicie?/ Nu stăpâneşte ferm, decât ce ştie./”.

Dar soluţia asta ar fi între-adevăr fericită dacă individul ar reuşi să se debaraseze de inconştient, astfel încât, energia acestuia să fie secătuită până la ineficacitate. Dar nu este aşa! Experienţa ne învaţă însă că inconştientului îi poate fi extrasă energia doar parţial (Jung).

Inconştietul rămâne permanent activ, căci el conţine sursa vieţii, sursa libidoului din care se revarsă către noi elemente psihice. Şi atunci, ne întoarcem tot la FAUST pentru o anume soluţie adoptată de om: „Perfect! E gratuit,/ De doctori, şi de vrăji te scapă:/ Ieşi repede pe câmpul înflorit/ Şi-apucă-te de greblă şi de sapă;/ Îţi vezi de tine şi de rostul tău/ În strâmtul cerc al treburilor tale:/ Consumi doar alimente naturale;/”( Traducerea versurilor din opera lui Goethe, FAUST, aparţine lui Şt. Augustin DOINAŞ).

Este ştiut că rolul unei terapii este întotdeauna persoana ca întreg, niciodată simptomul izolat. Când ascultăm un om este necesar să punem acele întrebări care solicită întreaga lui personalitate pentru a aduce în conştient ceea ce a fost reprimat, neglijat, dar de care este nevoie pentru manifestarea totalităţii vieţii sale sufleteşti.

Se ajunge, treptat, la trăirea în plan conştient a procesului de individuare, persoana nu mai este dominată nici de inconştient, nici de valorile culturale create de societate. Ceea ce era dominare pentru individ, va deveni un dialog între conştiinţă şi societate şi între conştiinţă şi inconştient. Persoana devine din ce în ce mai familiarizată cu aspecte suplimentare despre Sine. Jung spune: „Relaţionarea cu Sinele este în acelaşi timp relaţionarea cu aproapele tău omul şi nimeni nu poate relaţiona cu altul atâta vreme cât nu este în relaţie cu sine însuşi. [...] Omului care nu relaţionează îi lipseşte întregirea, pentru că o poate atinge doar prin suflet şi sufletul nu poate exista fără cealaltă parte a sa pe care o găseşte întotdeauna într-un tu”.