Bistriţean băut a intrat în coliziune cu un alt autoturism parcat, apoi a fugit
Aseară, a fost sesizat faptul că, în municipiul Bistrița-cartierul Sigmir, a avut loc un accident rutier, soldat cu pagube materiale.
Un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din Bistrița, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se afla în apropierea unui imobil. După accident, acesta și-a continuat deplasarea, fiind depistat în scurt timp de polițiștii Biroului Rutier Bistrița.
A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducere cu alcoolemie.
Reamintim faptul că, în conformitate cu art. 336 din Codul Penal, Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe este infracțiune și se pedepsește cu închisoarea.
Art. 336.
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.
(3) Dacă persoana aflată în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) și alin. (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere sau în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Citiţi şi:
- Şofer din Bistriţa Bârgăului, prins băut la volan, pe străzile Bistriţei
- Băut la volan prin Bistriţa. S-a ales cu dosar penal
- Un bărbat din Nimigea s-a ales cu dosar penal, după ce a fost depistat băut la volan
- Bărbat din Ilva Mare, prins la volan cu permisul anulat! A refuzat să sufle în etilotest!
- Tânăr de 17 ani, din Nimigea, depistat fără permis, în timp ce conducea un motoscuter neînmatriculat
Adaugă comentariu nou