Campania națională de promovare a vaccinării „Copil vaccinat = copil protejat” - martie-aprilie 2026
În perioada martie-aprilie 2026, sub sloganul „Copil vaccinat = copil protejat”, în România se va derula Campania națională de promovare a vaccinării. În cadrul campaniei, la nivelul întregii țări se vor desfășura activități legate de promovarea vaccinării copilului, conform Calendarului Național de Vaccinare. Această inițiativă urmărește să îmbunătățească nivelul de conștientizare cu privire la importanța vaccinării și să încurajeze părinții să-și protejeze copiii împotriva bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare.
Vaccinarea copiilor este una dintre cele mai eficiente metode de prevenție pentru boli infecțioase grave care pot duce la complicații severe, dizabilități sau chiar deces. Prin vaccinare, sistemul imunitar învață să recunoască și să combată agenții patogeni fără ca organismul să treacă prin boala reală prevenind astfel infecția și totodată boala și complicațiile ei, reducând riscul de spitalizare și mortalitate. Respectarea administrării vaccinurilor așa cum sunt stabilite în Calendarului Național de Vaccinare asigură instalarea imunității protective anterior expunerii copilului la boală.
Atunci când un părinte hotărăște să își vaccineze fiecare copil, arătă respect pentru întreaga familie din care face parte acesta dar și pentru comunitate. Prin vaccinarea unui număr suficient de mare de persoane, scade probabilitatea ca boala să se răspândească de la om la om. Se formează astfel o protecție și scade riscul apariției focarelor de boală iar când un număr suficient de oameni devin imuni, se poate ajunge la „imunitate colectivă” sau „imunitate de grup”. Acest lucru ajută la protejarea nu doar a celor vaccinați, ci și, indirect, a celor care sunt mai vulnerabili la boală (copii, persoane cu dizabilități copii și adulți, vârstnici), și care nu pot fi protejați prin vaccinare ca urmare a unor contraindicații temporare sau definitive la vaccinare.
Conform statisticilor publicate pe Portalul European de Informații despre vaccinare, o persoană bolnavă de rujeolă poate infecta la rândul ei între 12 și 18 persoane, o persoană bolnavă de oreion poate infecta în medie 4-7 alte persoane, un bolnav de tuse convulsivă poate infecta între 12 și 17 persoane, iar un bolnav de difterie sau rubeolă poate infecta în medie 6-7 persoane din anturaj.
Rujeola, caracterizată printr-un grad extrem de ridicat de contagiozitate, funcționează ca un indicator sensibil al lacunelor de imunizare populațională. Chiar dacă este disponibil un vaccin sigur și rentabil, în anul 2024 au existat aproximativ 95.000 de decese la nivel global, în special în rândul copiilor nevaccinați sau cu schemă incompletă cu vârsta sub 5 ani. Vaccinarea împotriva rujeolei a evitat însă aproape 59 de milioane de decese în perioada 2000 -2024.
În România, imunizarea împotriva rujeolei a început în anul 1979 iar în prezent se realizează prin administrarea vaccinului combinat rujeolă–rubeolă–oreion (ROR), introdus în calendarul național de vaccinare în anul 2004.
În anii care au urmat implementării sale acoperirea vaccinală s-a menținut constant peste nivelul de 95%, prag recomandat de Organizația Mondială a Sănătății pentru prevenirea transmiterii bolii. Potrivit datelor furnizate de INSP, începând cu anul 2010 s-a înregistrat o scădere progresivă a acoperirii vaccinale, astfel încât, în anul 2024, aceasta a ajuns la 80,8% pentru prima doză și la 69,4% pentru a doua doză de vaccin ROR. Această tendință descendentă este pusă, parțial, pe seama reducerii încrederii populației în beneficiile vaccinării, reflectată prin creșterea numărului de refuzuri parentale privind vaccinarea copiilor. Vaccinarea reprezintă una dintre cele mai cost-eficiente modalități de a salva vieți și de a promova sănătatea și bunăstarea pe tot parcursul vieții.
Calendarul Național de Vaccinare din România este un instrument de prevenție și un program foarte valoros, obiectivul vaccinărilor incluse în Calendarul National de Vaccinare fiind de a proteja sănătatea populației împotriva principalelor boli transmisibile care pot fi prevenite prin vaccinare. Aceste boli sunt: rujeola, rubeola și oreionul, hepatita B, tuberculoza, tetanosul, difteria, tusea convulsivă, poliomielita, infecțiile cu Haemophilus influenzae tip B și infecțiile pneumococice.
Deși beneficiile vaccinării sunt reale și dovedite, ratele de vaccinare rămân sub nivelurile optime în unele comunități, ceea ce împiedică instalarea „imunității de grup”. Prin intermediul acestei campanii urmărim realizarea unor activități care să contribuie la reducerea acestui decalaj, prin educație și informare țintită (acțiuni la nivelul comunităților vulnerabile, implicarea asistenților medicali comunitari și mediatorilor sanitari, mobilizarea unor voluntari pentru distribuirea materialelor informative, implicarea mass-media).
Institutul Național de Sănătate Publică, Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud atrag atenția asupra importanței respectării recomandărilor medicale în ceea ce privește vaccinarea copiilor. „Vaccinarea este modalitatea sigură, eficientă și rapidă prin care putem să protejăm copiii împotriva unor boli grave, care pot determina apariția unor complicații severe, inclusiv a decesului. Prin vaccinare, putem evita atât apariția bolii la copii, cât și a formelor severe, a complicațiilor cu episoade de internare sau a deceselor produse de boli pentru care există metode sigure și eficiente de prevenire.”
Coordonator Compartiment Educație pentru Sănătate
Soc. Mirela Parker
Director executiv,
Dr. Anca Andrițoiu























Adaugă comentariu nou