Cartierele, prioritatea administrației din Beclean în noul mandat

Dacă socotelile după alegeri s-au încheiat și administrația publică din Beclean a intrat în mandatul cu numărul cinci al primarului Nicolae Moldovan, planurile noii legislaturi a Consiliului Local au stabilit câteva direcții de acțiune prioritară pentru perioada următoare. Dincolo de finalizarea proiectelor de anvergură aflate oricum pe ultima sută de metri – campusul de la Colegiul Național “Petru Rareș” e cel mai important – alături de inițiativele legate de fluidizarea traficului rutier, alternativele pentru centura ocolitoare a orașului, printre evenimentele de sezon legate de Băile Figa și Zilele orașului, un capitol important pe agenda de lucru a autorităților orășenești se află cartierele aparținătoare. Ce și cum trebuie făcut în Beclenuț, Rusu de Jos, Coldău, Valea Viilor și chiar Figa-sat, totul urmează a se stabili în consultări populare, concretizate în întâlniri cu delegații sătești cu rol de reprezentare în relația cu factorii de decizie locali. Că e vorba despre drumuri, școli, ulițe, spații de agrement, toate sugestiile vor fi luate în calcul pentru reabilitare și reamenajare, astfel încât condițiile de trai din zonele periferice să se apropie cât mai mult de nivelul spațiilor centrale, cele care au beneficiat în ultimul timp de transformări uimitoare, grație unor investiții consistente de la bugetul orașului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5