Către, Redacţia ziarului „Răsunetul” În atenţia domnului director Scrisoare deschisă
Subsemnatul POP IACOB, domiciliat în comuna Dumitra, nr. 443, str. Valea Caselor, născut la data de 14.03.1937, rog respectuos prin prezenta, să-mi publicaţi această scrisoare deschisă, fiind un strigăt de durere şi de mâhnire, îndreptat împotriva d-lui BĂLĂJAN GHEORGHE, primar al comunei Dumitra, care nu vrea, cu bună ştiinţă, să pună în aplicare hotărâri ale instanţei din România, în număr de peste zece, începând cu Sentinţa civilă nr. 2183/1996, pronunţată în dosarul civil 688/1996 de către Judecătoria Năsăud, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care a fost obligată Comisia Locală Dumitra pentru aplicarea Legii 18/1991 să-mi predea în posesie suprafaţa de 2,87 ha teren arabil, respectiv, grădina casei, moştenire de la părinţi şi intabulată pe numele părinţilor pe baza Actului autentic nr. 473/1946.
De asemenea, sunt profund revoltat de faptul că dl. primar BĂLĂJAN GHEORGHE nu respectă şi sfidează cu bună ştiinţă şi de la sine putere Hotărârea CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) din 02.03.2010, care a devenit definitivă şi în care se afirmă că s-au încălcat art. 6, alin. 1, din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr.1 din Convenţie, conform anexelor şi xerocopiilor pe care le depun.
De asemenea, prin Sentinţa Civilă nr. 4961 a Judecătoriei Braşov din 11.05.2009 obligă Comisia Locală de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor Dumitra prin reprezentant Gheorghe Bălăjan şi Greluş Leontina la punerea în posesie pe vechiul amplasament, conform adresei Prefecturii jud. Bistriţa-Năsăud, unde dl. prefect l-a avertizat pe dl. primar la plata a 1.000.000 lei ROL/zi de întârziere de către pârâţi.
Întrebăm şi întreb de ce nu respectă primarul hotărârile instanţei rămase definitive şi irevocabile? Până când îi va merge cu asemenea metode?
Consider că este un abuz grosolan din partea primarului, care nu respectă nicio lege şi face dreptate „după ureche!”
Vă mulţumesc anticipat pentru publicarea acestui articol în ziarul judeţului nostru, „Răsunetul”
Dumitra, la 06.04.2011
Pop Iacob
Citiţi şi:
- Bătălia pentru taxele plătite de Teraplast a fost câștigată după 10 ani de comuna Șieu Măgheruș
- PNL Bistrița- Năsăud: În aceste clipe grele suntem alături de primarul comunei Dumitra, Gheorghe Bălăjan
- La mulţi ani, primarului comunei Dumitra, GHEORGHE BĂLĂJAN!
- Ioan Oltean: "Gheorghe Bălăjan este fratele meu!"
- GHEORGHE BĂLĂJAN, primar comuna Dumitra
Adaugă comentariu nou