Ce le-au citit poliţiştii, de Ziua națională a lecturii, copiilor din Beclean

Copiii care participă la activitățile organizate la Clubul Elevilor din Beclean au fost marți, 15 februarie a.c., beneficiarii unor discuții interactive cu polițiștii de prevenire, privind condițiile în care poate fi apelat numărul unic 112
Pentru că în această zi a fost marcată și ”Ziua națională a lecturii” și pentru ca activitatea să fie mai atractivă și pe înțelesul copiilor, polițistul de prevenire le-a citit acestora o carte - ”Ce fac dacă mă pierd”, punând accent pe recomandările preventive specifice - dispariții de minori, apelarea numărului unic 112.
Poliția Română, prin structurile de prevenire a criminalității, derulează în această perioadă la nivel național, o campanie de conștientizare, atât în rândul copiilor, dar și al adulților cu privire la consecințele pe care le are apelarea nejustificată a numărului unic 112. ”Gândește! Nu este o glumă! Apelul fals la 112 se pedepsește! Sună responsabil!” sunt mesajele campaniei, prin care polițiștii atrag atenția cu privire la consecințele legale și psiho-sociale ale acestor fapte.
Această temă preventivă este abordată în cadrul unor activități și în medii de învățare nonformală (cluburi ale elevilor, after-school-uri, ong-uri care gestionează copii, mediu școlar) prin utilizarea unor materiale de prezentare (filme preventive) adaptate nivelului de înțelegere al copiilor, pe grupe de vârstă. Polițiștii de prevenire se vor întâlni în continuare atât cu minori, dar și cu părinții acestora, pentru a atrage atenția că astfel de fapte sunt de natură să aducă prejudicii foarte grave la nivelul societății și tulburări ale siguranței publice, atât prin natura și amploarea forțelor implicate în luarea măsurilor de investigare, identificare și contracarare (Poliția Română, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul Român de Informații), cât și prin stările de temere generate în rândul cetățenilor, atât cei direct afectați, aflați în locurile respective, cât și întreaga comunitate.
În ultima perioadă, la nivelul Poliției Române, au fost semnalate apeluri la numărul de urgență 112, prin intermediul cărora persoane necunoscute sesizează amplasarea unor dispozitive explozive în diverse locuri, inclusiv în unități de învățământ. De cele mai multe ori s-a constatat faptul că sesizările nu se confirmă, iar autorii apelurilor au fost identificați ca fiind- în majoritatea cazurilor- minori, care, prin acțiunile lor, considerau că fac farse colegilor. Totodată, a rezultat faptul că, pentru efectuarea apelurilor, erau folosite cartelele SIM atribuite copiilor pentru susținerea cursurilor on-line, în contextul pandemiei Covid-19.
Legislația din România prevede că alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, se pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii.
În anul 2021, structurile Poliției Române au intervenit la 874.662 de cazuri sesizate prin 112, iar în 158.085 din aceste situații, apelurile nu s-au confirmat.
Reamintim tuturor că apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent, pe linie poate aștepta o persoană care are, într-adevăr, nevoie de ajutor!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5