Centrul de Permanenţă din Josenii Bârgăului este funcţional

De la începutul lunii octombrie, în localitatea Josenii Bârgăului îşi desfăşoară activitatea Centrul de Permanenţă …cel puţin virtual, pe site-ul DSP.

În lumea reală, Centrul va inaugurat marţi, de la ora 12.00, în prezenţa prefectului şi a autorităţilor locale, după cum ne informează un comunicat de presă emis de Instituţia Prefectului.

Aflăm astfel că ,,la eveniment vor fi prezenţi şi primarul comunei Josenii Bârgaului, directorul general al Casei Judeţene de Asigurare de Sănătate, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, managerul Serviciului judeţean de ambulanţă, medicii de familie şi asistentele care vor activa în cadrul Centrului”.

Sediul Centrului este pe strada Principală, numărul 406 D, lângă sediul Poliţiei.

Ce presupune un Centru de Permanenţă pe Valea Bârgăului?

În mod normal, într-o societate normală, cetăţenii din Josenii Bârgăului, dar si din localităţile învecinate, nu vor mai trebui să bată drumul până la Bistriţa, în toiul nopţii pentru o consultaţie medicală ori pentru o injecţie.

Crize biliare, înţepături de insecte sau muşcături de animale, toxiinfecţii alimentare, plăgi minore, căderi uşoare, în general urgenţele de cod verde în limbajul de specialitate, sunt cazuri pentru care nu mai trebuie să se ajungă, întotdeauna, la serviciile de urgenţă.

Graficul de desfăşurare al gărzilor va fi afişat în fiecare lună pe site-ul DSP Bistriţa-Năsăud, www.elcom.ro/dspbn.

Centrele de permanenţă funcţionează prin asocierea mai multor medici şi dispun de o anumită aparatură precum ecograf, EKG, aparate pentru măsurat glicemia sau tensiunea arterială.

Fostul ministru al Sănătăţii a dorit ca aceste centre să facă o selecţie a cazurilor şi să degreveze astfel activitatea Unităţilor de Primire a Urgenţelor din marile spitale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5