Colegiul Tehnic INFOEL Bistrița și Liceul cu Program Sportiv Bistrița, parteneri în proiectul Theme of Life: ENGLISH

În perioada octombrie-mai 2021-2022, Colegiul Tehnic INFOEL Bistrița și Liceul cu Program Sportiv Bistrița au derulat ca parteneri proiectul eTwinning: Theme of Life: ENGLISH” coordonat de Turcia şi având ca şi ţări partenere, Italia, România şi Polonia. Acest proiect a fost  o combinație de învățare distractivă pe  subiecte diverse precum drepturile omului, istoria muzicii, cum va arata viitorul. Ne-am propus să introducem elevii într-o  atmosferă plăcută de învățare folosind instrumente Web 2.0 pentru elevi precum storyjumper, storyboardthat, padlet, madmagz, quozio, kahoot, genially, ținând cont de faptul  că generația Z este permanent interesată de tehnologie. De asemenea, prin acest proiect am crescut gradul de conștientizare asupra importanței valorilor umane.           Proiectul Theme of Life: ENGLISH” a oferit oportunitatea pentru îmbunătățirea abilităților de comunicare în limba engleză, precum și de conștientizare a elevilor cu privire la importanța și avantajele învățării unei limbi de circulație internațională, ca viitori cetățeni europeni responsabili, într-o lume în care tehnologia este utilizată pe scară largă. Au fost implicați elevi din clasele a X- a C și a XI-a A alături de doamna profesor Matean Iuliana care a coordonat activitățile din partea Colegiului Tehnic INFOEL Bistrița. Elevii din clasele  a VI-a, a VIII-a, IX C, X C, X F, XI E și XII F, de la Liceul cu Program Sportiv Bistrița, coordonați de profesorii Iliin Ionela, Erenț Silvia şi Ujică Luminiţa, s-au remarcat în numeroase activităţi prevăzute în cadrul acestui proiect, la care aceștia au avut oportunitatea să interacţioneze în echipe internaţionale cu elevii din ţările partenere. Elevii au realizat video-uri scurte pe temele date, postere, au conversat pe forum, au răspuns la diferitele provocări din padlet și au creat o poveste comună în storyjumper.

prof. Iuliana Matean

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5