Comisia pentru organizarea referendumului local pentru demiterea primarului oraşului Sîngeorz-Băi a fost constituită!
1. Boca Claudiu Dumitru – consilier juridic, reprezentantul prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud;
2. Gaftone George – avocat, reprezentantul primarului oraşului Sîngeorz-Băi;
3. Borș Alexandrina-Crina – director executiv, reprezentantul Consiliului judeţean Bistriţa-Năsăud;
4. Pop Alin Lenuț – judecător, reprezentantul Judecătoriei Năsăud;
Reprezentantul Consiliului local al oraşului Sîngeorz-Băi nu a fost desemnat.
Comisia se va întruni în şedinţe de lucru și va urmări aplicarea întocmai a prevederilor legale în materie, respectiv va coordona, urmări şi răspunde de îndeplinirea sarcinilor ce revin autorităţilor și instituțiilor publice prevăzute în domeniul organizării referendumului local.
Deciziile adoptate de către comisie vor fi făcute publice prin intermediul conferințelor de presă sau al comunicatelor transmise prin secretariatul tehnic.
Lucrările de secretariat tehnic ale comisiei vor fi asigurate de către Instituția prefectului – județul Bistrița-Năsăud.
Citiţi şi:
- Instituţia Prefectului: Imaginea cu semnături nu are ca sursă lista celor care susţin organizarea referendumului şi induce în eroare cetăţenii
- Referendumul de la Sângeorz Băi mai aşteaptă încă o decizie a instanţei de judecată. Vezi ce spune prefectul Ovidiu Frenţ!
- Instituţia Prefectului aşteaptă ca instanţa să se pronunţe pe legalitatea organizării referendumului de demitere a primarului din Sângeorz-Băi
- Avocatul George Gaftone: Procedura privind organizarea referendumului de la Sângeorz-Băi, sub semnul ambiguităţii, netransparenţei, necunoaşterii procedurilor legale
- Referendum Sângeorz Băi. Comisia aprofundează legislaţia şi aşteaptă instrucţiuni de la AEP
Adaugă comentariu nou