Complexul sportiv multifuncţional din Năsăud, reevaluat la 8 milioane euro! Investiţia intră în Comisie interministerială

Compania Naţională de Investiţii a actualizat studiul de fezabilitate pentru Complexul sportiv multifuncţional de la Năsăud, ţinând cont de noile tarife din domeniul construcţiilor. De altfel, procedura de achiziţie publică  pentru contractul de proiectare tehnică şi execuţie de lucrări a fost reluată de mai multe ori, pentru că nu au fost ofertanţi.  

„Srudiul de fezabilitate a fost actualizat şi aprobat de Comitetul Tehnico-Economic. Valoarea acestei investiţii depăşeşte 8 milioane de euro, astfel că acesta va fi supus analizei şi aprobării şi în Comitetul interministerial. Foarte probabil va fi pe agenda de lucru de la finele acestei săptămâni, astfel că voi fi la Bucureşti pentru a susţine acest obiectiv ”, ne-a explicat edilul oraşului, Mircea Romocea.

Anul trecut, prin Ordinul ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 5162  a fost aprobată finanţarea obiectivului de investiţii „Complex sportiv multifuncţional” din oraşul Năsăud, care ar urma să se deruleze pe parcursul a 20 de luni.

Vorbim despre o suprafaţă construită totală (clădiri, terenuri, bazine) de peste 6000 mp, incluzând bazin acoperit iarnă-vară, piscină pentru adulți, piscină pentru copii, spații amenajate pentru plajă (300 de locuri), gradene, teren de tenis, teren de volei și baschet, teren de minifotbal și handbal, spații comerciale pentru alimentație publică, vestiare, cabinete medicale, alei pentru circulație pietonală şi 150 de locuri amenajate pentru parcare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5