Comunicat de presă

Oficiul Român pentru Imigrări (ORI) prin Biroul pentru Imigrări Bistriţa -Năsăud, a desfăşurat în data de 21.05.2012 un control pe raza municipiului Bistriţa, pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor.
Cu această ocazie a fost depistat cetăţeanul senegalez K.S., care a intrat pe teritoriul României în baza unei vize de scurtă şedere, iar la expirarea dreptului de şedere conferit de viză, acesta nu a părăsit România.
Ca urmare a celor constatate, pe numele cetăţeanului senegalez a fost emisă o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile. Totodată, a fost sancţionat contravenţional cu avertisment, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002, republicată.
Biroul pentru Imigrări Bistriţa-Năsăud continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor, utilizând toate resursele proprii de care dispune pe acest segment de activitate şi cooperând cu toate instituţiile abilitate în menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii noastre.

Biroul pentru Imigrări Bistriţa-Năsăud

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5