Controale în 12 supermarketuri din Bistriţa! La toate unitățile există dozatoare cu substanțe biocide pentru dezinfectare!
Două echipe mixte, formate din reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud și Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, au desfășurat astăzi o acțiune de control la principalele hypermarket-uri și supermarket-uri din municipiu (12 unități), pentru a vedea în ce măsură sunt respectate recomandările de prevenire, în contextul răspândirii virusului COVID-19, anunţă Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud.
"S-a constatat că la toate unitățile există dozatoare cu substanțe biocide pentru dezinfectarea mâinilor (atât pentru personal, cât și pentru clienți), dezinfectante specifice distincte pentru suprafețe, precum și un grafic în ceea ce privește dezinfecția. Cărucioarele, mânerele, intrările în unități și suprafețele din interior se dezinfectează după un plan bine stabilit. Personalul fie poartă mănuși, fie există un dezinfectant pentru mâini la fiecare casă. Toate produsele utilizate în scopul igieniezării au fost verificate și sunt produse conforme, profesionale.
De asemenea, s-a observat că peste tot sunt afișate, în mod vizibil, materiale informative oficiale despre coronavirus. La nivelul tuturor unităților există o dispoziție care permite angajaților să se poată învoi imediat, în eventualitatea în care se simt rău", se arată în comunicatul transmis presei.
Potrivit Prefecturii,un aspect pozitiv este faptul că toți reprezentanții marilor magazine au manifestat o mare disponibilitate în legătură cu această problematică, solicitând recomandări suplimentare specialiștilor din cadrul Direcției de Sănătate Publică. Singurul aspect care trebuie îmbunătățit în contextul de față, ar fi respectarea unei anumite distanțe între clienți în interiorul magazinelor. Personalul de la pază face atenționări în acest sens, însă nu toți respectă încă recomandarea.
În ultimele două săptămâni, Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud a efectuat vizite și la principalele firme de transport din județ, pentru a se asigura că aplică în mod corect măsurile de prevenire, necesare în această perioadă.
Citiţi şi:
- DSP BN: Campania de informare privind cele mai bune practici de utilizare a produselor biocide
- Dozatoare pentru dezinfectant fără atingere cu mâna, cea mai bună soluție
- Biblioteca Judeţeană: Două sterilizatoare pentru dezinfectarea cărţilor şi siguranţa cititorilor
- Deputat Cristina Iurişniţi: După o lună de zile, Primăria Bistrița distribuie alcool sanitar pentru blocuri
- Acţiuni de dezinfecţie în comuna Mărişelu pentru prevenirea răspândirii Coronavirusului. Mesajul „Staţi în casă” s-a auzit cu portavocea în română, maghiară şi romă
Adaugă comentariu nou