Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit “Rază de Soare” - structura Mesteacănului au învățat despre salvarea de vieți, direct de la echipajul ambulanței!
Joi, 05/29/2025 - 20:22
În cadrul programului educațional „Săptămâna Altfel”, preșcolarii împreună cu educatoarele lor, Lungu Oana - Moldovan Larisa (grupa mică C), Ciorba Camelia - Vlasin Anamaria (grupa mijlocie B), Șot Rolanda - Andreica Victoria (grupa mare C), au avut parte de o experiență inedită și educativă: vizita unui echipaj de ambulanță. Activitatea s-a desfășurat sub deviza „Învățăm prin joc și experiență”, oferindu-le copiilor ocazia să descopere, într-un mod interactiv, ce înseamnă munca salvatorilor din sistemul de urgență.
Ambulanța a sosit în curtea grădiniței în sunetul sirenei, stârnind curiozitatea și entuziasmul celor mici. Cadrele medicale le-au vorbit copiilor despre importanța apelării numărului 112, despre rolul ambulanței și despre principalele reguli de prim ajutor.
Copiii au avut ocazia să urce în ambulanță, să exploreze interiorul acesteia și să descopere echipamentele medicale utilizate în situații de urgență. Au fost fascinați de targa mobilă, masca de oxigen, iar explicațiile clare și adaptate vârstei lor au transformat totul într-o lecție captivantă.
Sub atenta îndrumare a asistentului medical Radu Ivan și a ambulanțierului Laposi Gabriel, cei mici au participat la demonstrații practice, învățând cum pot reacționa în cazul unor accidente minore și cum pot solicita ajutor în mod responsabil. Activitatea a îmbinat în mod armonios educația pentru sănătate cu jocul și curiozitatea specifică vârstei preșcolare.
Este important ca cei mici să înțeleagă de la o vârstă fragedă ce înseamnă un ajutor corect în caz de urgență și să nu se teamă de cadrele medicale.
Cadrele didactice și copiii doresc să le mulțumească din suflet domnului Radu Ivan și domnului Laposi Gabriel pentru timpul oferit, pentru răbdarea și implicarea lor, dar și pentru modul cald și prietenos în care au interacționat cu cei mici.

Educatoare: Moldovan Larisa
Citiţi şi:
- Luni încep cursurile gratuite la Centrul Comunitar pentru Tineret. Vezi orarul şi profesorii care predau!
- Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită prin activități educative pentru sănătate și prim-ajutor la Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 Bistrița și structura,,Dumbrava Minunată’’
- Punctul de lucru al Ambulanței de la Mureșenii Bârgăului este operațional!
- Programul Campionatului Mondial de Fotbal
- Punct de lucru al Ambulanței la Mureșenii Bârgăului! Timp redus la intervențiile medicale pentru locuitorii Văii Bârgăului și Colibița

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Foaia național-culturală”, „Libertatea” („Liberty”, an. I, nr.1, din 21 aprilie 1929), ce apărea...
Comentarii
vasile rus -
Vin, 23:33
Dacă România a fost livrată de Gorbaciov, Israelului pe 235 miliarde dolari, cum a spus istoricul...
Pop MariusNicolae -
Vin, 23:31
Da! O echipă foarte bună care ³poate face ca lucrurile să meargă într o direcție benefică...
un cetatean -
Vin, 16:35
PSD doreste sa controleze Ministerul Finantelor, pentru ca s-au cam golit cutiile de pantofi....
Adriana Crimincean -
Vin, 15:54
Salut ,surioara mea .
Florin Lassel -
Joi, 23:38
Am copilărit în satul Caila,fiind nepot al profesorului Ioan Sigmirean ,îmi amintesc cu mare...
Aniversări
În zi aniversară, gândurile noastre bune se îndreaptă spre părintele Florin Rusu, preot la Parohia Ortodoxă Română Năsăud I, cu hramul „Sfântul...
În zi aniversară, adresăm gânduri de bine părintelui MIRCEA DORIN POP, preot paroh la Şintereag. Vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea Bisericii...
În zi de naştere, sincere urări aniversare îi adresăm preacucernicului părinte IOAN TITIENI, preot paroh la Gledin.
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...

Adaugă comentariu nou