Cornel Cotuţiu despre Archiud şi Leşu: Fără egal

Luați cuvintele din titlu drept un calificativ.
Nu-l consider impropriu când o faptă culturală e pusă la cale în lumea satului și când ea se desfășoară de așa natură încât nu ai ce-i reproșa; decât, eventual, că nu a durat cât ai fi vrut.
Au fost mai multe activități culturale, în acest week-end, dar, firește, voi relata despre cele două la care am avut norocul să particip.
Sâmbătă, superbele culori ale dealurilor care ocrotesc localitatea Archiud au căpătat un plus de nuanțe prin evenimentul de la Căminul Cultural. Aici, în pridvor, ne întâmpina o fiică a satului – Melania Cuc, cetăţean de onoare al comunei Teaca. Ce contrast plăcut între acest cuvânt al vârstei și vârsta amfitrioanei! Căci veneam pentru ceea ce organizatorii, Alexandru Pugna (vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud) și Iustian Munteanu (primarul comunei Teaca) puseseră la cale: „Medalion aniversar: 70 Melania Cuc”.
Prima surpriză, la care dl. Alexandru Pugna ținea mult să ne-o facă, se leagă de renovarea, împrospătarea acestui locaș de cultură al Archiudului: o clădire, atât în exterior, cât mai cu seamă în spațiile de dinăuntru, adusă la condiții competitive, naționale.
Au fost prezenți oameni ai locului, prieteni de la distanțe mai apropiate sau de mai departe (Tg. Mureș, Prundu Bârgăului, Bistrița, Beclean), ori de peste Atlantic (Canada).
În casă nouă, firește că se cuvenea ritualul feștaniei, pe care l-au susținut doi preoți din comuna Teaca: Vasile Blaga și Vasile Motogna, care apoi au și rămas să asiste la cele două momente dedicate „protagonistei”.
Dl. Menuț Maximinian, managerul cotidianului „Răsunetul”, a moderat cu vervă intervențiile celor care au dorit să vorbească despre sărbătorită și ipostazele ei de creație: prozatoare, poetă, ziaristă, artist plastic. Doamnele Victoria Fătu Nalațiu și Maria Olteanu au avut alocuțiuni sentimentale, nostalgic-evocatoare pe seama personalității Melaniei Cuc. Cercetătorul Vasile V. Filip a făcut o incursiune în ceea ce se numește laboratorul de creație al scriitoarei, concentrată în lapidara concluzie „Scrisul care ne transcende”. În ce mă privește, am remarcat câteva aspecte de ordin stilistic al scriiturii ei.
Prezentând cartea de interviuri „Peisaj interior – Nicolae Băciuț în dialog cu Melania Cuc”, scriitorul de la Tg. Mureș mărturisea cât de surprins și sedus a fost de felul cum a participat scriitoarea la secvențele de conversație, câtă prospețime, franchețe în opinii. ”Veți vedea cât de surprinzător de plăcută este această carte” – a încheiat. După care – ce liant potrivit! – a oferit asistenței proaspătul număr (7/Iulie 2016) al revistei pe care o conduce – „Vatra veche”, în sumarul căreia se găsește un interviu cu… aceeași „răsfățată” Melania Cuc. Dar, mai mult decât atât, întregul număr e ilustrat cu lucrări plastice ale… aceleiași Melania Cuc.
În felul acesta s-a produs o admirabilă trecere spre altă postură a sărbătoritei: aceea de artist plastic; căci cele mai multe dintre lucrări aveam să le regăsim, în original, într-o expoziție în aer liber, oferite privirii sub un cer plin de lumină, în curtea casei sale din Archiud și în încăperea de scândură veche, numită de ea „Găbănaș Galery Archiud”.
Dacă pe cartolina intitulată „Zilele Comunei Teaca”, la organizatori sunt trecuți Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană George Coșbuc, Primăria și Consiliul Local Teaca, e foarte potrivit să adăugăm și un nume: scriitorul Nicolae Băciuț, redactor-șef al revistei „Vatra veche”, director al editurii Nico (Tg. Mureș) și, nu în ultimul rând, o personalitate care nu-și uită deloc ținutul natal (al Chintelnicului) și oamenii de cultură ai județului, cărora le oferă generos spațiu tipografic la instituțiile pe care le conduce.

*

Duminică, ne aflăm în altă margine de județ, la poale de munte: comuna Leșu.
Starea mea de spirit era pregătită încă din tren, când geamurile garniturii primeau mângâieri adesea aspre ale crengilor abundente din arborii ce flancau calea ferată; iar dimineața mai rezista încă, timid, la asaltul caniculei.
În sfârșit, scriitoarea Veronica Oșorheian, fiică a acestei localități, venea cu un dar de preț pentru leșeni: cartea „Cuib de lumină: Școala din Leșu” (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2016). Întâlnirea a cuprins întregul Simpozion „Anton Coșbuc” din cadrul celei de-a 48-a ediții a festivalului Interjudețean de Folclor „Rapsodia Trișcașilor” de la Leșu.
Alături de amfitrioni – Ioan Pop, primarul comunei și prof. Elisabeta Lușcan, conducătoarea cenaclului „Anton Coșbuc” – am remarcat pe dl. Ioan Seni, președintele despărțământului năsăudean al Astrei, Ioan Mititean, președintele filialei Năsăud al Ligii Scriitorilor, poeta Ioana Precup, etnologul Vasile V. Filip. Deopotrivă, a fost remarcabilă prezența unora dintre venerabilii autori cuprinși în cartea coordonată de Veronica Oșorheian.
În ce mă privește, am motivat modul de abordare a volumului într-o cronică publicată în urmă cu ceva vreme. Am aplicat un criteriu aleatoriu, alegând șapte nume dintre cele 34, comentându-le mesajul, remarcând și atunci, și acum, că ele mustesc de un drag puternic pentru școala unde au învățat ori au fost dascăli, că textele lor dovedesc plăcerea, finețea evocării, a nostalgiei după anii din vremea vechii școli.
Le-am spus celor prezenți astfel: Alături de bustul în bronz al muzicianului Tudor Jarda, leșenii și-au creat, pentru veacurile ce vin, acest monument viu, pe care numai cuvântul tipărit îl poate asigura: „Cuib de lumină: Școala din Leșu”. Iar cuvintele potrivite pentru Veronica Oșorheian, după această faptă, sunt: vrednicie, tenacitate, dragoste, sacrificiu, inspirație, generozitate.
În atmosfera efervescentă a dialogului, am reținut numele d-lor Valer Petrehuș, Leon Măgerușan, Leon Cârdan. Apoi, Vasile V. Filip, după ce a făcut o succintă prezentare a volumului II din ”Cultura imaterială românească din Bistrița-Năsăud”, alcătuit împreună cu Menuț Maximinian, s-a oprit – surprinzător, riscant, curajos, convingător – asupra unei expresii interesante, devenită peiorativă, depreciativă, hilară:„buricul pământului”.
Adică, potrivit dicționarului, aceasta ar însemna: cel mai important, cel mai inteligent, manifestare însoțită de aroganță. Ei bine, nu, noi suntem aici, acum, buricul pământului – stăruia dumnealui -, ca să știm cine suntem, ca să se știe cine suntem, ca să avem ce spune lumii.
Deopotrivă, cu această ocazie s-au lansat câteva cărți noi, în prezența autorilor, a fost un moment de recitări din creații proprie, o doină, cântată de cunoscuta artistă Marioara Precup. Parafrazând titlul cărții-monument, a fost un timp de lumină.
Iar ca un corolar al acestor ore, eu am trăit un moment neașteptat. Am mai prins alături, în piața spațioasă a comunei, evoluția pe scena amenajată, câteva formații participante din țară și de peste hotare. Tocmai evolua o tânără olteancă, la nai. M-a cuprins o puternică emoție, dându-mi seama că era pentru prima dată în viața mea când ascult un nai „pe viu” – nu la radio, nu la televizor. O, Doamne, ce frumusețe! Iar când peste câtva timp am văzut, am auzit „De-a lungul de pe Someș”, m-am topit de tot (eu, care am fost din clasa a V-a, până la terminarea liceului, membru în echipa de joc popular al școlii). Mulțam, Leșu!