Corturi pe Pietonalul „Liviu Rebreanu” pentru înscrierea în PMP
Filiala Judeţeană a Partidului Mişcarea Populară şi-a expus obiectivele şi direcţiile de acţiune, în următoarea perioadă, prin preşedintele interimar al filialei – Ionuţ Simionca, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la sediul filialei.
Astfel, Ionuţ Simionca a punctat şi a precizat priorităţile de care au nevoie după întâlnirea de la Bucureşti cu preşedintele PMP, Traian Băsescu, precizând următoarele: se vor intensifica activităţile de primire de noi membri în PMP BN, se vor instala corturi pe Pietonalul „Liviu Rebreanu” pentru înscriere şi aderare la PMP; se aşteaptă atât tineri, cât şi oameni cu experienţă, cei care doresc să participe la alegerile parlamentare vor depune solicitări în acest sens până la data de 10 septembrie 2016.
Pe plan naţional, PMP a discutat despre legea privind grădiniţele, creşele şi şcoala, proiect depus de fostul UNPR, s-a abordat problema rezolvării situaţiei transportatorilor etc.
Referitor la „problema Vitalia”, să se rezolve prin comandă la o altă firmă, cum ar fi Codrişor, până la obţinerea licenţei, iar câştigătorul noii licitaţii să fie unul din judeţ, pentru ca banii să nu plece în afara judeţului şi să se creeze locuri de muncă.
Citiţi şi:
- Ionuţ Simionca: Sunt convins că înscrierea preşedintelui Traian Băsescu în PMP va modifica percepţia faţă de partidul nostru
- Candidatul PMP pentru Primăria Bistriţa, Ionuţ Simionca: Am fost amendat pe nedrept...!
- Ionuţ Simionca (PMP) reclamă modul abuziv prin care Primăria Bistriţa i-a ridicat corturile de precampanie
- 3000 de lumânări, pe Pietonalul „Liviu Rebreanu”
- Bistriţenii pot petrece Anul Nou şi pe Pietonalul „Liviu Rebreanu” cu Vizi Imre, Alina Toma şi „Desperado”
Comentarii
Am auzit pe undeva o expresie-corturari-...Oare la ce se refera? La cei care pun corturi?
Un om cu constiinta curata nu se aliaza niciodata cu Traian Basescu. Problema este ca se vor gasi destui oportunisti, gata sa dea multi bani ca sa ajunga parlamentari! Chestia cu CV-ul este o ”gogoasa” ca multe altele, emanate din perfidia domnului Basescu și preluate de noii sai locotenenti. Singura noastra problema este sa NU votam renasterea mafiei basiste care acum este atrofiata, dar nu distrusa...! Basescu a aratat ce poate.., exceleaza in organizarea jafului..! Ocoliti corturile pierzaniei...!
Adaugă comentariu nou