Cristina luptă pentru viața ei
În timp ce alți copii se jucau și se bucurau de copilărie, Cristina Tau (pe atunci în vârstă de 10-11 ani) se confrunta cu primele greutăți ale vieții, o boală ce urma să îi marcheze copilăria, adolescența și chiar maturitatea.
Primele semne ale bolii au apărut la piciorul drept, lucru care o împiedica să meargă corect. La indrumarea medicilor ortopezi, Cristina a început să meargă la gimnastică medicală într-un centru specializat, ca mai apoi să fie îndrumată să consulte medici specialiști neurologi. Totuși, diagnosticul final nu l-a primit de la spitalele din Timișoara sau București, unde era internată pentru consult, ci în Ungaria, la Spitalul Universitar din Szeged, departamentul Neurologie, în anul 2003. Medicii maghiari au confirmat boala neurologică rară a Cristinei, o formă de distonie pe partea dreaptă și au propus tratamentul cu Toxină Botulinică, tratament considerat destul de periculos de către medicii români.
Boala a început să se agraveze și să se extindă în tot corpul, iar în primii ani de facultate a constatat că mâna dreaptă era afectată și începea să scape obiecte din mână. Începuse să i se afecteze și vorbirea, avea o voce nazonată și probleme de glutiție.
În anul 2013, medicii de la Spitalul Clinic Colentina au confirmat diagnosticul “Distonie generalizată” și au recomandat o intervenție chirurgicală pe creier complicată, denumită Deep Brain Stimulation (DBS). Această intervenție o poate realiza numai în Germania, la INI Hannover. Operația este garantată de către medici cu șanse de reușită de peste 60%, însă costurile depășesc cu mult puterile financiare ale Cristinei Tau, 30.600 de euro.
În acest sens, Asociatia “Salvează o inimă” a demarat urgent o campanie de strângere de fonduri, care îi va reda șansa la viață Cristinei Tau. Donațiile pot fi făcute pe platforma de donații online a Asociației, http://salveazaoinima.ro/campaigns/tau-cristina-elena/ sau în conturile Cristinei Elena Tau - RO68BRDE360SV70816143600 (cont in Lei) și RO64BRDE360SV70816223600 (cont în Euro). Mai multe informații despre caz găsiți pe www.elenacristy.blogspot.ro/.
Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună
Persoană de contact Vlad Plăcintă Președinte Asociația “Salvează o inimă” 0752753540 |
Transmite, Dr. Tănase Tasenţe Director General Plus Communication
|
Citiţi şi:
- La 3 anișori, Viața Elenei depinde de noi!
- Marian vrea să facă primii pași
- Impactul distoniei neurovegetative asupra calității vieții: sfaturi pentru ameliorarea simptomelor
- Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, prilej de reflecție asupra creștinismului românesc. Un interviu special cu Mitropolitul Andrei
- Întâlnirea sufletelor su semnul speranţei
Adaugă comentariu nou