Criza adună bistriţenii la Bursa Locurilor de Muncă
-
View the full image
foto
Nici nu s-au deschis bine porţile Bursei Locurilor de Munca, că cei aflaţi în căutarea unei slujbe au şi dat năvală la Colegiul Infoel din Bistriţa pentru a consulta ofertele. În total au fost puse la bătaie 417 locuri de muncă de către 56 de angajatori.
„Chiar dacă prima bursă a locurilor de muncă din acest an nu a reuşit să adune un număr impresionant de locuri de muncă vacante, a fost binevenită, prin faptul că a fost privită cu un mare interes de către solicitanţii de locuri de muncă. După cinci luni de blocare a pieţei muncii, iată că agenţii economici din judeţ pot să ofere locuri de muncă vacante. O mare implicare în organizarea acestei acţiuni l-a avut directorul executiv al AJOFM, doamna Doris Moldovan, care a creat o imagine personală a agenţiei pentru bursă”, se arată în comunicatul de presă emis de către AJOFM B-N.
La Bursa Locurilor de Munca de la Colegiul Infoel Bistriţa, cei interesaţi de o slujbă au primit formulare de CV-uri standard pe care le-au completat pe loc şi pe care le-au depus la angajatori, care, mai apoi, îi vor invita la interviuri. Cei care au dat năvală la slujbele puse la bătaie de angajatori au fost persoane de toate vârstele.
Numărul participanţilor a fost de 1.270 persoane, din care 1.150 la Bistriţa şi 120 la Beclean. Au fost selectate în vederea încadrării 388 persoane, din care 360 la Bistriţa şi 28 la Beclean. Au fost încadrate pe loc, 10 persoane în următoarele meserii: zugrav, zidar, brutar şi muncitor necalificat.
Citiţi şi:
- Peste 340 de absolvenţi au participat la bursa locurilor de muncă!
- Pregătiri pentru Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi
- Angajatori şi şomeri, invitaţi deopotrivă la Bursa generală a locurilor de muncă
- 27 aprilie, ora 10, Colegiul Infoel- Bursa generală a locurilor de muncă
- Un job de-o vară! Asta au căutat circa 400 de elevi la Târgul locurilor de muncă
Comentarii
Mai uameni buni , suntem luati de fraieri !!! Sunt mult mai multe locuri de munca care isi asteapta un ocupant , numai ca in aceasta situatie depinde de cate pile ai . Eu , momentan sunt somer , si am apelat in aceasta perioada la cei de la AJOFM pentru ami gasi un loc de munca , dar mi s-a spus ca sunt putine locuri , si majoritatea sunt ocupate ! Daca vrei sa lucrezi cinstit si legal trebbuie sa iti cumperi locul de munca . Sa fiu mai explicit , trebuie sa inpingi niste banuti acolo unde trebuie , altfel nu o sati mai gasesti nimic . Si , cum in situatia de fata nu prea are lumea bani , mai avem de asteptat ...
Adaugă comentariu nou