Cu strămoșii la Gurețe

prof. Augustin Rus

   În satul Țagu, component al comunei Budești, a avut loc duminică o manifestare ajunsă la ediția a IX-a, simbolic întitulată „Cu strămoșii la Gurețe”. Locuitorii actuali ai satului dar și mulți din cei plecați în alte locuri din țară sau în străinătate s-au adunat de dimineață la biserică unde au participat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de  nouă  preoți în frunte cu arhimandritul Dumitru Cobzaru de la Mitropolia Clujului. Cu evlavie au ascultat cuvântul de învățătură desprins din Evanghelie, cuvânt prin care erau îndemnați să-și ia călăuză în viață pe Dumnezeu, cel capabil să-i conducă pe calea mântuirii sufletului, și nu pe diavol care seamănă dezbinarea, care încearcă prin toate mijloacele să năruiască personalitatea omului – suprema creație a lui Dumnezeu pe pământ. În viața oamenilor, la toate momentele mai importante, biserica, prin slujitorii săi a fost și va fi prezentă chiar dacă în ultimul timp se încearcă trecerea ei spre o altă dimensiune în care să predomine partea materială și nu cea spirituală, ea rămâne un loc de întâlnire între om și Dumnezeu. Revigorați spiritual, credincioșii au ieșit de sub cupola bisericii urmând să participe la un program variat propus de organizatori – Consiliul local Budești, Primăria și Biserica ortodoxă din satul Țagu, având ca invitați de onoare pe domnul Alexandru Pugna – secretar de stat în Ministerul Culturii, pe Romeo Florian și Ion Mate, primarii din comunele învecinate - Lechința și Sânmihaiu de Câmpie.

   Pe o scenă frumos amenajată în centrul satului au evoluat formații artistice și soliști vocali din județele Bistrița-Năsăud, Mureș și Cluj, au fost premiați și răsplătiți cu diplome cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, participanții la Ziua Costumului Popular de la Năsăud. Au impresionat modul cum s-au prezentat „Bujorii de Câmpie” și Grupul vocal din Budești coordonați de Mândrean Leon și Rus Olimpia, solistul Alexandru Rusu, „Graiul Câmpiei” din Sărmașu, tinerii Valentin și Daiana care au prezentat costumul popular specific zonei, apoi parada costumelor populare din majoritatea zonelor țării, costume păstrate cu grijă și puse în valoare de doamna Mariana Jiga, ansamblul profesionist „Mureșul” din Tg. Mureș, solistul Marius Istrate, „Muguri de Cătină” din jud. Cluj, „Floare de salcâm”- formația de dansuri a rromilor din Țagu.

   Cu interes a fost urmărită întrecerea-concurs dintre 4 echipe, câte una din fiecare sat al comunei, întrecere în care cei 5 membri și-au putut dovedi priceperea de buni gospodari, câștigătoare fiind echipa din satul Budești-Fânațe.

   Prezentatoarea programului, doamna Iușan Oana ce purta un frumos și autentic costum popular din zonă, a evidențiat faptul că s-a propus editarea unui blazon, ca emblemă a comunei, pe care apar porumbelul purtând o ramură în cioc, ca semn al păcii, un chip de dac ce reprezintă populația stabilă din această zonă cucerită cu greu de romani după un sfert de secol de lupte crâncene, un snop de grâu ca simbol al fertilității pământului din zonă.

   Organizatorii, bine coordonați de domnul primar Codrea Vasile, s-au străduit să ofere locuitorilor satului Țagu și celorlalți participanți, o zi dedicată lor, zi în care să uite preocupările curente, să arate ce au mai reprezentativ din portul popular, cântec și joc, să fie cu sufletul alături de înaintași, să demonstreze că tradiția merge mai departe, că ei vin din trecut, trăiesc în prezent și privesc spre viitor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5