Cultura prinde din nou viaţă la Bistriţa. După şase luni, sala Palatului Culturii se redeschide, vineri, cu actorii Naţionalului mureşean
După o perioadă în care la nivel internaţional sălile de spectacol au fost închise, din cauza CoVid-19, cultura prinde iar viaţă. După mai bine de şase luni, la Bistriţa se va deschide prima sală de spectacole, cea de la Palatul Culturii, cu Teatrul Naţional din Târgu Mureş.
Într-o conferinţă de presă, managerul instituţiei, Dorel Cosma, alături de regizorul Nicu Mihoc şi actorii Liviu Pancu, Dan Rădulescu şi Costin Gavază au prezentat evenimentul realizat de Teatrul Național Târgu Mureș și Teatrul Profesionist de Proiecte ”Liviu Rebreanu”. Pe scena Palatului Culturii Bistrița va fi jucată, vineri, ora 18:00, binecunoscuta piesă de teatru ”Take, Ianke și Cadâr” de Victor Ioan Popa, în regia lui Nicu Mihoc, cei trei actori jucând pe Take (Liviu Pancu), Ianke (Dan Rădulescu) şi Cadâr (Constantin Gavază).
„În condiţiile actuale ale pandemiei, am luat măsurile necesare, atât pentru spaţiul din interior, din sală, când şi pentru intrare-ieşire, pentru ca totul să se desfăşoare conform acestor reguli precizate de către autorităţile sanitare” a spus managerul Dorel Cosma.
„În primul rând, mulţumim pentru primirea de astăzi. Am aşteptat să venim la Bistriţa, nu cu un spectacol ci să închegăm un tip de relaţie durabilă, pentru că există un potenţial minunat la dumneavoastră. Mă uit la această sală şi îmi amintesc cum arăta acum ceva timp şi cum arată acum. Aici s-a construit, s-a făcut şi un Teatru de Proiecte care poartă numele „Liviu Rebreanu”, teatru profesionist, ca şi compania noastră română de la Târgu Mureş, care poartă acelaşi nume. Suntem la o distanţă mică şi putem face foarte multe proiecte în comun. Ştiu că într-un parteneriat nu doar dăruieşti ci şi primeşti. Mi-aş dori ca acest parteneriat să fie un schimb cultural între Târgu Mureş şi Bistriţa. Venim acum cu un prim spectacol şi urmează o coproducţie pentru anul următor cu Teatrul Profesionist de Proiecte „Liviu Rebreanu”. Vom veni şi cu celalate spectacole ale stagiunii pentru că încet va trece şi această pandemie. Lumea trebuie să vină să fie alături de noi, iar mai apoi putem discuta şi despre acest spectacol. Este un text extrem de clasic din perioada interbelică, când se scria teatru adevărat, teatru cu probleme, cu discurs dramaturgic pe înţelesul tuturor. Îţi trebuie un singur lucru, când te apuci de asemenea texte, care se joacă aproape singure dacă ai actori buni. Mi-am îngăduit să fac regia acestui spectacol pentru că am văzut că la teatrul nostru avem distribuţia ideală”, a declarat regizorul Nicu Mihoc.
Dan Rădulescu s-a reîntors, pentru a câta oară, acasă pentru a juca pe scena bistriţeană.: „De fiecare dată când vin acasă simt o bucurie imensă. Mă bucur de proiectele dintre cele două instituţii pentru că mă întorc de fiecare dată cu drag aici, pentru că o mare parte din copilărie şi adolescenţă mi-am petrecut-o pe scena de aici. Este întotdeauna o ocazie deosebită să revii pe scena care te-a consacrat”.
„Mă bucur că deschidem stagiunea cu Teatrul Naţional din Târgu Mureş fiindcă primul spectacol al Teatrului de Proiecte, în urmă cu câţiva ani, a fost cu Dan Rădulescu. Sunt convins că publicul va fi receptiv la spectacol, chiar dacă există teama de a te întâlni. Am gândit câteva activităţi cu teatrul. Spectatorii sunt aşteptaţi cu regulile bine ştiute, de la intrare cu mască obligatoriu, celelalte măsuri sunt luate de Departamentul Administraţie pentru dezinfecţia sălii şi a tuturor punctelor pe unde publicul trece. Intrarea şi ieşirea sunt separate tocmai pentru a evita situaţiile neplăcute. Numărul de locuri este redus, un loc este ocupat, două libere, fiind astfel permis accesul doar a 110 spectatori în sală. În sală, locurile unde nu se pot aşeza spectatorii sunt barate cu un X. Biletele s-au pus în vânzare. Sper ca numele regizorului Nicu Mihoc să fie mereu pe afişele de la Bistriţa. Ne gândim la coproducţii deosebite, iar despre actori, îi aştept cu mare drag alături de actorii pe care-i avem la Palatul Culturii, nu foarte mulţi, dar împreună să realizăm spectacole. Să nu uităm nici de Teatrul de Păpuşi care face parte tot din Teatrul nostru de Proiecte „Liviu Rebreanu” şi împreună vom putea oferi publicului mare şi mic spectacole de calitate”, a declarat Dorel Cosma.
Referitor la Festivalul Internaţional de Teatru şi Literatură „Liviu Rebreanu”, managerul Palatului Culturii a spus: „Totul depinde de situaţia medicală. Vrem să facem această manifestare care să aibă un caracter mai aparte. Ne dorim atât reprezentaţii teatrale, cât şi parte de literatură. Timp de săptămână, undeva în jurul datei de 15 octombrie am dori să finalizăm proiectul pentru luna noiembrie, dacă vom fi sănătoşi, sper ca timp de o săptămână teatrul şi literatura să fie la ele acasă aici, la Bistriţa”.
https://www.facebook.com/PALATUL.CULTURII.BISTRITA/videos/3233679763395337/
Citiţi şi:
- Primul spectacol cu public din stagiunea teatrală, un succes la Bistriţa
- Aplauze pentru Gala Teatrului Românesc
- Festivalul Internaţional de Teatru şi Literatură „Liviu Rebreanu”, ediţia a XII-a, 26-30 noiembrie 2016
- Actori şi scriitori celebri la FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE TEATRU ŞI LITERATURĂ „LIVIU REBREANU”
- Adrian Titieni, marcă „Liviu Rebreanu”. Vezi actorii pe care i-a dat ţării colegiul bistriţean
Adaugă comentariu nou