Cum văd fericirea Vasile Dâncu şi Ioan Pintea

Numărul pe septembrie al revistei de cultură şi gândire strategică „Sinteza”, fondată de vicepremierul Vasile Dâncu, este dedicată fericirii. Sub genericul „Fericirea românilor şi bâlciul deşertăciunilor” sunt prezentate o serie de materiale în care vorbesc despre puterea de a atinge fericirea – Dinu Zamfirescu, Vlad Căpuşan, Iulian Pădurariu, Ana Pascu, Eduard Ţone, Emil Hurezeanu, Roxandra Hurezeanu şi mulţi alţii.
Vicepremierul Vasile Dâncu, originar de pe meleagurile noastre, din Runcu Salvei, spune în Editorial: „Ideea de fericire nu este nouă, Epicur spunea chiar că filozofia este o activitate care, prin discurs şi argumentare, este menită să aducă fericirea în viaţa omului. Desigur, tipul de filozofie la care se referea filozoful grec era mai puţin o formă de cunoaştere şi mai mult o modalitate de construcţie de sine. Dacă fericirea privită din perspectiva individului trimite la stare, emoţie sau sentiment, recuperarea socială a sensului fericirii este mai complicată”.
Colegul de bancă din satul natal, scriitorul Ioan Pintea, managerul Bibliotecii Judeţene Bistriţa-Năsăud, într-un interviu realizat de Marius Avram, declară: „Am fost izgoniţi de la fericirea deplină, trebuie să ne întoarcem la ea”, completând, pe aceeaşi temă: „Simt că fericirea stă de multe ori în nefericire... E viaţă, de fapt, nu e un concept, nu e o himeră. ... S-a spus că omul îşi naşte propria nefericire. Cred că la fel, tot omul e cel care-şi naşte şi propria fericire”. Un interviu ce se întinde pe mai multe pagini şi pe care vi-l recomandăm pentru că propune o stare de fapt.
Un număr care este disponibil la chioşcurile de presă, iar dacă îl veţi lectura veţi descoperi mai multe definiţii ale fericirii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5