Daniel Suciu, la evenimentul de lansare a Patronatului European al Femeilor de Afaceri: Distincția primită le-o ofer din toată inima celor peste 1300 de colege din PSD Bistrița

Daniel Suciu, vicepreședintele Camerei Deputaților, a participat luni la evenimentul de lansare a Patronatului European al Femeilor de Afaceri PEFA, în cadrul conferinței PEFA: Egalitatea de gen. Agenda 2030, găzduit de Departamentul pentru Evaluare Intergată și Monitorizarea Programelor Finanțate din Fonduri Publice și Europene, din cadrul Guvernului României.
"În fața multor femei antreprenor din România, vorbind despre egalitatea de gen, ar fi fost incorect să nu vorbesc despre minunatele mele colege din echipa PSD.
Le-am spus celor din Patronatul European al Femeilor de Afaceri că distincția primită le-o ofer din toată inima celor peste 1300 de colege din organizație și că ceea ce se întâmplă la Bistrița este un model poate unic la nivel național. Și asta pentru că femeile reprezintă 56% din membri, 60% din vicepreședinți, 44% din Biroul Municipal, 48% din Consiliul Politic și 53% din președinții de organizații. Și le-am mai spus că sunt extrem de mândru de toate cifrele de mai sus și că nu găsesc colegi mai empatici, organizați, entuziaști și serioși ca doamnele din echipa PSD", a transmis deputatul Daniel Suciu.
***
Conferința a adus în dezbatere teme de interes general, promovând tratamentul egal și just pentru femei și barbati în toate aspectele vieții, inclusiv în ceea ce privește accesul la educație, locuri de muncă, salarizare și implicare în viața politică și în societate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5