De astăzi într-o săptămână va avea loc Cupa Școlilor la Streetdance, etapa județeană Bistrița-Năsăud

Începând din luna aprilie, competiția Cupa Școlilor la Streetdance, singura competiție de street dance între unitățile de învățământ la nivel național, organizată de Școala de Dans Reborn Bistrița, și-a început traseul prin țară, mai exact, prin 8 județe ale României.

Ajunsă la ediția cu numărul XI, scopul competiției este de a promova atât dansul și cultura street dance-ului în rândul tinerilor cât și importanța participării la activități competitive. Acestea dezvoltă abilitățile de socializare și muncă în echipă și oferă tinerilor o alternativă sănătoasă de a petrece timpul liber.

Joi, 16 mai, de la ora 18:00, la Palatul Culturii Bistrița, va avea loc Etapa Județeană Bistrița-Năsăud CSSD2019 unde trupe care vor reprezenta școli primare, școli gimnaziale și licee vor concura pentru a se putea califica la Finala Națională CSSD2019 care va avea loc tot la Bistrița, în 1 iunie. Intrare 15 lei. Biletele se pot achiziționa de la sediul Reborn,  în perioada 13 – 15 mai, în intervalul orar 16:00 – 19:00, sau la fața locului. Bilete vor fi în număr limitat.

În cadrul evenimentului vor fi 2 categorii: categoria de Show Crew  unde trupele înscrise, printr-un show propriu, vor demonstra adevărata pasiune pe care o poartă dansului și vor da tot ce au mai bun, si categoria de Battle 1vs1 hip-hop.

Primele 3 locuri de la ambele categorii vor fi calificate în Finala Națională unde vor încerca să își câștige locul pe podium concurând cu trupele și câștigătorii din celelalte județe participante.

Deci, nu îți fă program joi, 16 mai, de la ora 18:00 și vino să susții mișcarea și dansul în cadrul singurului concurs la nivel național în care sunt implicate trupe care își reprezintă școlile și liceele din care fac parte!

 

   Mare Mara,

 Coordonator proiect

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5