De Bunavestire, la biserica din Sărata, rugăciuni de mulțumire Maicii Domnului
Caută de sus cu bunăvoinţă, Maica Făcătorului a toate, şi, cu rugăciunile tale, dezleagă suferinţa cea amară.
Sub acest imn ce face parte din canonul Tainei Sfântului Maslu, la biserica din Sărata, păstorită cu har și dar de vrednicul părinte profesor Lazăr Cozman, în zi de aleasă sărbătoare, Bunavestire, ne-am adunat preoți și popor spre a ne ruga Milostivului Dumnezeu și alesei Sale Maici .
În apus de soare, credincioșii din Parohia Sărata au umplut biserica, aducând cu ei din rodul pământului, făină și untdelemn, spre a fi binecuvântate și sfințite, ca mai apoi prin consumarea lor să aibă binecuvântare cerească. De altfel Taina Sfântului Maslu este una din cele mai alese rugăciuni de sfințire a vieții, de binecuvântare cât și de tămăduire sufletească și trupească : "Caută de sus cu bunăvoinţă, Maica Făcătorului a toate, şi, cu rugăciunile tale, dezleagă suferinţa cea amară a acestora ce bolesc", zice una din multele rugăciuni.
La Sfânta Taină au participat pr. Aurelian Poptean din Parohia Mărișelu cu filia Măgurele, pr. Ioan Creța din Parohia Șieu cu filia Șoimuș, pr. Ioan Viorel Gotea din Parohia Ardan, pr. Florin Emanuel Gordon din Parohia Domnești cu filia Nețeni, precum și pr. prof. Lazăr Cozman, gazda Cercului Pastoral Misionar Valea Șieului I. La invitația gazdei, au mai fost prezenți și părintele prof. univ. dr. Vasile Gordon, cel care până nu demult a fost profesor universitar la Facultatea de Teologie "Iustinian Patriarhul" din București, predând disciplinele catehetică și omiletică, pr. Grigore Marga de la Parohia Ruștior cu filia Lunca, filie în care locuiește venerabilul profesor universitar, precum și pr. Teofil Moldovan de la Parohia Buduș cu filia Budacu de Jos.
Seara a debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, la finalul căreia părintele Ioan Creța a rostit un cuvânt de o înaltă ținută morală, dogmatică și exegetică referitoare la Maica Domnului, la smerenia și ascultarea Sa, devenind pentru veșnicie împărăteasa cerului și maica noastră. Vestea cea bună adusă de ambasadorul splendorilor divine arhanghelul Gavriil într-o adâncă metanie și un braț de crini înmiresmați este prin extensie și vestea cea bună a întreg neamului omenesc. Smerenia și ascultarea Ei a fost cuprinsă într-o frază cât se poate de simplă : "Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău". (Lc. 1;38)
Urmând exemplul Feciarei Maria și făcând apel la troparul care guvernează sărbătoarea : "Astăzi este începutul mântuirii noastre....." se cuvine să punem accent pe două din cuvintele sale, "astăzi" și "noastre", adică astăzi, aici și pentru mine este începutul mântuirii pentru că și noi suntem chemați ca asemenea Fecioarei să dăm cuvântul nostru : iată robul sau roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău, să-L primim în ființa noastră pe Hristos, să-L facem să crească prin virtuțile noastre și apoi să-L ducem de la starea de prunc la starea vârstei desăvârșite, să putem zice cum zicea Sfântul Apostol Pavel către Galateni : "De acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine" (Ep. către Galateni 2;20)
A urmat apoi un mini concert de pricesne închinate Maicii Domnului și susținut de către eleve ale Liceului Pedagogic din Bistrița, îndrumate de prof. dr. Florin
Bojor, care cu multă dăruire le insuflă în suflet gustul pentru frumos, pentru credință și valori tradiționale.
La final a fost prezentată revista "Cuvântul Credinței" a Cercului pastoral, apariție anuală ce cuprinde trei capitole. În primul capitol intitulat "Cuvânt și credință" se cuprind cele două scrisori pastorale ale ierarhului , cât și un cuvânt despre darurile Duhului Sfânt prezente în persoana unor mari duhovnici. Mai apoi fiecare din cele șase parohii a tratat tema evocării personalului auxiliar, paraclisier și diac, din trecut și prezent. Capitolul 2 intitulat "Pastorație și misiune" cuprinde activitatea cercului timp de un an în articole apărute în presa vremii și fotografii. Partea a treia intitulată :" Gând și cuvânt teologic" , cuprinde articole
teologice cu diferite teme scrise de fiecare din cei șase părinți.
Încununarea acestei strădanii o reprezintă cuvântul părintelui vicar administrativ al Arhiepiscopiei noastre, părintele prof. Dumitru Boca, în cuvântul sfinției sale arătând folosul acestor întâlniri atât pentru clerici cât mai ales pentru credincioși.
Cu nădejdea că misiunea noastră a fost una cât se poate de rodnică aducem mulțumire Maicii Domnului pentru o zi atât de frumoasă.
Pr. Coordonator
Pr. Aurelian Poptean
Citiţi şi:
- Cuvântul Credinței, prima revistă a unui Cerc Pastoral din Protopopiatul Bistriţa
- Sărbătoare duhovnicească la Ardan
- Preoții din Cercul Pastoral Valea Șieului I, adunați în Parohia Mărișelu, preocupați de pastorația vârstnicilor
- Resfinţirea Bisericii din Sărăţel
- Sfântul prooroc Ilie, cinstit în Parohia Domnești
Adaugă comentariu nou