De ce este jurnalistul un creator…

Fără să insist prea mult asupra temeiurilor deontologice care stau la baza ideii că jurnalistul este la rândul lui un creator, voi expune propria argumentaţie, generată de propria experienţă.
Ziaristul este creator pentru că nu face obiecte de serie, pentru că nu lucrează mecanic, ştanţat, transmis din mintea altcuiva. Ziaristul este acel om care stă în ploaie la ore imposibile pentru a „prinde”, a „se prinde” şi în final a „traduce” pentru public. Face toate acestea de regulă „din mers”, fără program, fără prea multe griji pentru propria persoană sau propriul buzunar. Face toate acestea cu determinarea pe care o poate vedea oricine la sculptorul obsedat de o formă, la scriitorul fixat pe o frază, la pictorul care aşteaptă în picioare zorii dezvăluitori de nuanţe pe pânză. Şi dacă s-a întâmplat vreodată să remarcaţi vreo cronică plastică într-o revistă sau vreun reportaj într-un ziar, înseamnă că ştiţi că în spatele literelor se află nu doar efortul fizic, intelectual şi predarea materialului la termen – aspecte, de altfel, remunerate de regulă, ca în orice altă meserie – ci şi vocaţia celui care le caută pentru cititori, la orice ore, pe orice vreme şi în faţa oricăror obstacole. Jurnalistul duce mesajul artistului din atelier, al muzicianului din sala de concert, al fermierului, al minerului sau al celui bombardat, victimă colaterală a politicii şi pentru povestea căruia îşi riscă uneori viaţa sau libertatea. Ziaristul nu vă dă doar ştirea – şi, cu ea, puterea – vă dă nuanţele ei, acţiunea şi ideea din spatele ei, vă dă tot tabloul şi vă transformă, dragi cititori, în persoane în cunoştinţă de cauză. Aşadar, ziaristul vă dă de gândit, aşa cum o face lucrarea de artă, fie ea piesă muzicală sau ansamblu statuar.
Nu ştiu dacă din aceste motive s-a depus la Senat o propunere legislativă care vizează completarea art. 1 din Legea nr. 8/2006, astfel încât şi jurnaliştii să beneficieze, în anumite condiţii, de o indemnizaţie de 50% din pensia care li se cuvine în baza asigurării în sistemul public de pensii. Ceea ce ştiu este că Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România s-a adresat Academiei Române, care, prin foştii ei preşedinţi, academicienii Eugen Simion şi Răzvan Theodorescu, au opinat că actul jurnalistic, publicistic din presa scrisă şi cea audiovizuală constituie act de creaţie a jurnalistului, fireşte, cu condiţia ca produsul jurnalistic să fie de calitate şi să respecte deontologia profesiei de jurnalist. Iar calitatea actului de creaţie jurnalistică, arată aceleaşi opinii din cadrul Academiei Române, poate fi stabilită numai de Uniunea de profil a breslei, mai exact Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, pe baza criteriilor de ordin estetic şi deontologic. Şi mai ştiu că jurnalismul este, fără îndoială, asemeni celorlalte domenii – „precum cel al creaţiei muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale, şi al artelor plastice” – de utilitate publică. Într-adevăr, cine poate fi mai util publicului într-o lume a informaţiei decât cel care o furnizează?…
Nu ştiu dacă demersul legislativ va avea succes. Ceea ce ştiu cu siguranţă este că ziaristul este un creator – poate mai puţin elitist şi mai puţin spectaculos decât artiştii, dar la fel de dispus să-şi ignore limitările şi să depăşească barierele pentru a transmite un mesaj sau o poveste. Iar acestea sunt creaţie, măcar pentru că nu există linii care să le producă…

Roxana ICHIM
UZPR