De Paşti, băut şi fără permis, un tânăr din Ciosa a pus poliţiştii pe fugă! Dosar penal şi amendă de 10.000 lei!

De Paşti, pe drumul național 17, în localitatea Rusu Bârgăului, polițiștii au observat în trafic un autoturism care se deplasa haotic, pe direcția Bistrița - Vatra Dornei.

"Conducătorul auto nu a oprit și, încercând să scape, în localitatea Susenii Bârgăului a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un gard din beton. A încercat să fugă, însă a fost imobilizat de polițiști și condus la sediul Poliției, unde a fost identificat ca fiind un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Ciosa. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au constatat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule", se arată în comunicatul IPJ BN.

Cercetările continuă de polițiștii Secției 2 Poliției Rurală Prundu Bârgăului, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere fără permis și conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Totodată, tânărul a fost sancționat contravențional, cu amendă de 10.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare.

 

 

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5