Dealul Dumitrei va avea porţiuni cu 3 benzi. Încep măsurătorile pe DN 17 C!
Directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, a precizat că se încearcă finanţarea din fonduri europene pentru lucrările de pe DN 17 C, Bistriţa-Năsăud-Salva-Telciu-Dealul Ştefăniţei.
„DN 17C încercăm să-l finanţăm prin fonduri europene, asta presupune să ne uităm peste SF-ul care este la DRDP Cluj, să vedem care sunt termenii tehnici, cât şi cei legaţi de trafic, de mediu, iar în cazul în care mai trebuie completat ceva să finalizăm completările în acest an. Mă refer la o analiză multicriterială, un studiu de trafic, să pregătim totul foarte bine, astfel încât în 2019, eventual, să începem lucrările, dacă cei de la Comisie sunt de acord. Nu ar avea motive să nu fie de acord, pentru că leagă două zone de importanţă majoră”, a declarat directorul general Neaga.
În ceea ce priveşte Dealul Dumitrei, acesta a precizat că „au fost identificate zone unde ar fi posibilă o a treia bandă, atât pe urcare, cât şi pe coborâre”. „Nu vă pot spune exact care sunt zonele şi ce soluţii tehnice sunt. Cu siguranţă, dacă este vorba doar de soluţie tehnică nu discutăm de poduri suspendate, de pasaje sau de tuneluri. Este pur şi simplu o lucrare de drum care se poate face. Urmează să analizăm la companie exact care sunt zonele, şi cu siguranţă le vom face, pentru că traficul o cere. Am văzut că în locuri în care banda a treia ar putea fi executată există, nu cred că există probleme. Dar, repet, nu ştiu exact care sunt. Urmează ca în câteva zile să vedem. Vom trimite o echipă tehnică să înceapă măsurătorile”, a declarat Nracis Neaga.
Citiţi şi:
- La Salva, au început măsurătorile pentru cadastru în intravilan, printr-un proiect cu finanţare europeană
- Au început măsurătorile drumului peste Visuia
- Directorul general CNAIR, Narcis Neaga: Centura Bistriţei, un prim obiectiv. Este cuprins în Master Planul de Transport
- Primarul Vasile Şut: Au început măsurătorile la cadastrul general al comunei Tiha Bârgăului!
- Preşedintele Radu Moldovan: Până la finele anului 2019, vom avea o reţea de drumuri naţionale şi judeţene integral reabilitate
Adaugă comentariu nou