Deputatul Ionuţ Simionca (PMP): Șanse egale pentru toți tinerii! De ce? Daea!
Deputatul Ionuţ Simionca, liderul PMP Bistriţa-Năsăud, critică faptul că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale devine cel mai bun angajator al familiei Daea.
„Ministrul Agriculturii a recunoscut ieri că fiica sa este angajată, de câteva luni, într-una din structurile subordonate instituției pe care o conduce, nedorind să menționeze în care dintre acestea. Înclin să cred că, dacă fiica nu a fost ajutată de tată, aceasta putea fi sprijinită de soția domniei sale, care lucrează ca director de personal al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), care funcţionează tot în subordinea Ministerului Agriculturii”, a reclamat parlamentarul bistriţean.
Acesta a prezentat şi declaraţia ministrului Daea care a precizat că fiica sa este „un copil”, care „încearcă să-şi găsească rostul în viaţă”, iar el ca părinte o ajută, „pentru că este firesc, este natural”.
„Nu îmi pun problema ilegalității angajării fiicei sale, aceasta este treaba justiției și a inspectorilor de muncă, dar mă gândesc la imoralitatea acestui demers și îi cer domnului ministru să creeze cadrul legal pentru a oferi tuturor tinerilor absolvenți aceeași șansă de evoluție în carieră, pentru că este firesc, este natural!”, a concluzionat deputatul Ionuţ Simionca.
Citiţi şi:
- Deputatul Ionuț Simionca (PMP) cere modificarea ordinului care îi oprește pe micii agricultori să aibă mai mult de cinci porci în gospodărie
- Deputatul Ionuţ Simionca (PMP): Petre Daea trebuie să se implice direct în managementul crizei pestei porcine africane
- Despre angajaţii APIA: Statul îi premiază pe leneşi și își pedepsește angajații performanți
- Deputat Ionuţ Simionca (PMP): Voi face opoziţie constructivă. Am votat legea de neimpozitare a pensiilor sub 2000 lei
- Deputatul Ionuţ Simionca: Ne vom consulta cu fermierii bistriţeni pe Legea pentru protejarea agriculturii şi zootehniei româneşti
Adaugă comentariu nou