Deputatul PMP Ionuț Simionca îl îndeamnă pe Ludovic Orban să le facă românilor un cadou înainte de sărbători: OUG pentru alegerea primarilor în două tururi

Deputatul PMP de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, i-a cerut astăzi premierului Ludovic Orban să modifice cât mai repede legea alegerilor locale astfel încât să se revină la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. „Mă număr printre parlamentarii care au votat investirea Guvernului pe care îl conduceți – cu speranța că veți pune în practică, de urgență, măsuri extrem de așteptate de români. Printre acestea se numără și corectarea deficitului democratic din legea alegerilor locale, în sensul revenirii la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. De altfel, peste un milion de români au semnat pentru susținerea inițiativei legislative a PMP pentru alegerea primarilor în două tururi. Aveți oportunitatea, domnule Prim-ministru, să le faceți un cadou românilor înainte de sărbători, adoptând, în această săptămână, o Ordonanță de Urgență care să le permită acestora să își aleagă primari reprezentativi”, a declarat Simionca în Parlament .

Parlamentarul bistrițean a subliniat că românii așteaptă măsuri reparatorii concrete, care să le dea perspectiva revenirii la democrație și a unui viitor mai bun, arătând prin câteva exemple că Partidul Mișcarea Populară a sprijinit întotdeauna PNL pentru trecerea inițiativelor corecte, în favoarea cetățenilor: Vreau să vă reamintesc că PMP a fost un partener de încredere pentru PNL. Am votat împreună căderea Guvernului Dăncilă și învestirea Guvernului Orban, am reușit împreună să mărim alocațiile pentru copii, am trecut, de curând, prin votul nostru comun în comisiile din Parlament, eliminarea supraaccizei la carburant și eliminarea supraimpozitării pentru contractele part-time.

În încheierea declarației sale politice, Simionca i-a cerut prim-ministrului să le dea românilor și partenerilor politici ceea ce a promis înaintea învestirii: E rândul dumneavoastră să dați dovadă de loialitate în relația cu PMP și cu românii care au așteptări mari de la actualul Guvern. Aveți posibilitatea și responsabilitatea să legiferați alegerea primarilor în două tururi și să participați la discuții în vederea constituirii unor alianțe anti-PSD în comunele, orașele și județele României. Doar astfel puteți livra ce ați promis: revenirea la democrație și înlăturarea PSD din toate structurile de conducere, de la toate nivelurile, din statul român!

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5