Deputatul Robert Sighiartău: Supraacciza la carburanți a fost eliminată!
Victorie la votul final din Camera Deputaților! Prețul carburanților se va ieftini la începutul lui 2020 pentru că supraacciza a fost eliminată!
Am reușit să eliminăm o măsură care a făcut viața amară multora dintre dumneavoastră. Astăzi a fost votul decisiv în plenul Camerei Deputaților. Cu majoritate de voturi, Camera a adoptat propunerea noastră legislativă de eliminare a supraaccizei la carburanți.
Consecința va fi că, de la începutul anului viitor, benzina și motorina se vor ieftini. Așa cum s-au ieftinit și după prima eliminare a supraaccizei, în perioada ianuarie-august 2017. Amintiți-vă că în iulie 2017, fără supraacciză, prețurile la benzină și motorină erau printre cele mai ieftine din Uniunea Europeană. Prin urmare, nu sunt niciun fel de motive să fie altfel după o nouă eliminare a supraaccizei.
Este o măsură reparatorie, în respectul românilor. Măsură pentru creșterea încrederii cetătenilor în stat, pentru creșterea nivelului de trai și al economiei.
Mulțumesc domnului Ludovic Orban, președintele PNL și premierul României, colegilor din PNL care au susținut această inițiativă care este și parte din programul nostru de guvernare.
Mulțumesc colegilor din Camera Deputaților pentru votul favorabil de astăzi.
Vă mulțumesc vouă, tuturor, dragile și dragii mei, pentru miile de mesaje de susținere pe care le-am primit. Au contat enorm!
Astăzi am făcut un pas spre România normală! Rămânem împreună și vom reuși!
Citiţi şi:
- Robert Sighiartău, deputat PNL de Bistrița-Năsăud, a eliminat supraacciza la carburanți. Benzina și motorina s-au ieftinit
- Deputatul Robert Sighiartău (PNL): Susțineți eliminarea supraaccizei la carburanți (acciza majorată cu 7 eurocenți/litru)! Semnează petiţia online!
- Benzina și motorina s-au ieftinit la pompă din prima zi a anului 2020. Robert Sighiartău: Supraacciza la carburanți și supraimpozitarea contractelor part-time au fost eliminate
- Robert Sighiartău: Viață pentru România. Bătăliile mele în noua sesiune parlamentară
- Deputatul ROBERT SIGHIARTĂU: Voi depune la Camera Deputaţilor o inițiativă legislativă pentru a normaliza situaţia angajaţilor cu contracte part-time şi una pentru eliminarea supraaccizei la carburanți
Adaugă comentariu nou