Despre anaforaua liturgică

Părintele Nicolae Feier aduce, în Colecţia „Identităţi” a Editurii Karuna, volumul „Anaforaua liturgică” – rugăciunile de taină din Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. Om profund, intelectual rafinat, preocupat de multe lucruri frumoase, după cum spune în Prefaţă şi Mitropolitul nostru, Andrei – Nicolae Feier propune o analiză eseistică, un îndreptar teologico-istoric în ceea ce priveşte rolul anaforalei liturgice în biserica străbună. Termenul de anafora înseamnă ofrandă şi desemnează partea principală a Sfintei Liturghii, rugăciunea euharistică centrală, în timpul căreia, prin invocarea divinităţii se sfinţesc darurile de pâine dospită, numită prescură, şi de vin, în care se toarnă puţină apă şi se prefac, în mod real, în trupul şi sângele Domnului nostru, Iisus Hristos. O definiţie a anaforalei o avem în: „Ale Tale dintru ale Tale, ţie îţi aducem de toate şi pentru toate”. După cum declară părintele Feier, anaforaua reîncorporează, în mod obiectiv, tot cosmosul în iubirea jertfelnică şi recreatoare a Fiului lui Dumnezeu, cel care se supune voinţei Tatălui, dăruind Duh Sfânt şi viaţă veşnică, făcându-l pe Sfântul Apostol Pavel să exclame: „Mi s-a gătit cununa dreptăţii pe care Domnul mi-o va da-o în ziua aceea, El, dreptul judecător, şi nu numai mie ci şi tuturor celor care au iubit arătarea lui” (Timotei 4,6-8). În cartea părintelui Feier se vorbeşte şi despre dogma Sfintei Treimi, pe care o găsim iar şi iar în textele liturgice. În acelaşi timp, volumul ne familiarizează şi cu înţelegerea liturgică a spaţiului sacru – Biserica, precum şi cu timpul liturgic, timp ce trebuie privit şi înţeles ca o veşnică duminică a învierii.
Cartea include mărturii din trecutul nostru liturgic, credinţa în nemurire a strămoşilor noştri – străromâni – încă înainte de creştinare şi deosebita râvnă religioasă a bessilor, tarabostesi pileaţi, preoţi regi, un fel de leviţi ai uriaşului neam traco-dacic care credeau cu toată fiinţa lor în nemurire şi care au fost cei dintâi europeni creştinaţi.
Părintele ne explică, pe înţelesul tuturor, că atunci când ne împărtăşim cu Sfintele Taine nu primim o părticică din Dumnezeu Fiul, ci pe Iisus Hristos întreg, cu toată slava sa, ca merinde pe calea vieţii veşnice, aşa cum zice în Anaforaua sa şi Sfântul Vasile cel Mare. Anaforaua liturgică este dorul de restaurare a firii umane şi reîntoarcerea în paradisul pierdut, prin amăgirea şarpelui celui de mult. Ea se face evidentă prin gustarea din strugurele cel de taină, rodit de tulpina viţei vieţii celei veşnice. Demersul părintelui Nicolae Feier de a face cunoscute aceste taine ale creştinătăţii este unul apreciat de mai marii bisericii, volumul fiind distribuit de către Mitropolia noastră în toate bisericile.