Destinul tragic al familiei Porkolab (Năsăud,1865-1895)

Lansarea cărții „Un năsăudean în Marele Război: Albert Porkolab (1880-1920)”, derulată în spațiile Muzeului Grăniceresc din Năsăud, s-a constituit într-un eveniment cultural însemnat al debutului anului 2017, cu ecouri largi în rândul cititorilor și în publicațiile de presă scrisă și electronică. Colectivul de autori-editori ai acestei cărți, compus din cercetătorii Ion Cârja, Dan Lucian Vaida, Lorand L. Madly și Dan Prahase, cu aportul tehno-foto-redactorului Dumitru Rotari, a realizat o lucrare valoroasă și originală, de interes general, zonal și local.

Cartea - album, cu o componentă epistolară interesantă, excelează prin caracterul riguros al documentării, precizarea clară a finalităților prestabilite, interconectarea seturilor de informații edite, referitoare la subiectul abordat, cu utilizarea inspirată a surselor inedite de tip epistolar și imagistic non-standard (donate Muzeului Grăniceres, în numele moștenitorilor, de profesoara Dana Lupoaie din Năsăud).

În același timp, conținutul studiului introductiv, impresionează și prin deschiderea altruistă de direcții noi de investigare a epocii și eșantioanelor-țintă (temporal, social, multicultural și militar); provocare cu care, din dorința de completare, detaliere și explicitare a datelor - cu deosebire cele relative la persoane, familii și evenimente ale comunității năsăudene - se relaționează și textul acestui eseu.

* * * * *

La mijlocul deceniului al șaptelea al secolului XIX, Matricola căsătoriților romano-catolici năsăudeni consemna întemeierea unei noi familii, mixtă din punct de vedere etnic dar omogenă confesional. Părinții miresei Suzana Steinbach (20 de ani) și ai mirelui Carol  Porkolab (35 de ani) au venit la Năsăud din aceeași localitate - Turnu Roșu, situată, ca și Făgărașul nașului familiei Johann Goldschmidt, în Comitatul Sibiului.

Apartenența lui Steinbach la branșa dulgherilor, abilitățile și  relația apropiată și statornică cu constructorul Johann Goldschmidt, promovat în1827 ca arhitect al Regimentului de graniță năsăudean, sugerează chemarea familiei sale la Năsăud, ca angajat al lui Goldschmidt. 

Între 1870 și 1880 tânăra familie a impresionat profund, dar dureros, comunitatea locală prin aducerea pe lume a patru băieți, dintre care, din nefericire, primii doi au decedat în mai puțin de doi ani de la naștere, în 1872 și 1875. Cel de-al treilea, Carol, născut la 1876, a fost urmat în 1880 de fratele Albert. Tragediile familiei Porkolab au continuat și în următorii ani cu moartea  celor doi Carol: tatăl în 1883, iar fiul în 1884.

Albert va rămâne, la doar patru ani, singurul fiu în viață al văduvei Luiza Porkolab, ajutată în îngrijirea lui de bunica Iozefina Porkolab. Cele două femei nu ar fi putut rezista onorabil dramatismului situației dacă nu ar fi beneficiat de un sprijin total și generos al familiei Goldschmidt. Deși de confesiune evanghelică, Johann și Suzana Goldschmidt au acceptat să fie nașii primilor trei copii Porkolab. Mai mult decât atât, pentru micuțul Carol Porkolab l-au asociat în nășire, pe fiul lor cel mare Frederich - continuatorul administrării și dezvoltării patrimoniului lor industrial și de servicii - timp de decenii, cel mai puternic agent economic și funciar al Năsăudului.

Friederich și soția sa (Ida Popp - sora generalului locotenent imperial Leonidas Popp, de confesiune greco-catolică) au fost singurii nași ai lui Albert Porkolab, a cărui mică copilărie s-a derulat în strânsă legătură cu nepoțelele soților Goldschmidt: Kitty Ulrich, Maria, Ida și Helene Scridon.

După modelul lui Leonidas Popp, Albert Porkolab a urmat la Năsăud,cu rezultate deosebite cursurile Școlii normale capitale (1886-1890), apoi primele cinci clase ale Gimnaziului grăniceresc (1890-1895), unde a avut ca profesor de limba română și maghiară, și diriginte în clasa I, pe Gavrilă Scridon, unul dintre cei 5 gineri ai lui Friederich Goldschmidt și tatăl Helenei Scridon.

În 1892, Luiza Porkolab moare la numai 46 de ani. Educarea și susținerea lui Albert a fost preluată de Friederich Goldschmidt, căruia acesta i-a mărturisit mereu recunoștință, așa cum scria din Bosnia, Idei Goldschmidt, în 1903: „Vă rog să transmiteți dragului meu tutore sărutarea mea de mână, împreună cu cea mai lăuntrică dorință a mea pentru graba lui însănătoșire”. Tutorele, a luat în 1995 decizia de a-l orienta (asemenea altui ginere al său, arheologul și academicianul de mai târziu, maiorul Iulian Marțian) spre cariera militară, domeniu în care școlarizarea era gratuită, iar inserția socio-profesională sigură. (La fel va proceda, doi ani mai târziu și tatăl elevului Liviu Rebreanu, retras din gimnaziu în 1897, direcționat și el spre școli militare).

În anul 1899, Albert Porkolab a fost încadrat ca locotenent în Brigada nr. 63 din Bistrița, ajungând în 1916 la gradul de căpitan. Pe parcursul celor patru ani ai primului război mondial a luptat pe fronturile rusesc, polonez, italian și bosniac. În condițiile stresului permanent și angoasant, ca și  lipsei de confort termic și a igienei precare, tarele genetice ale familiei sale s-au reactivat cu putere, iar starea sănătății sale s-a deteriorat lent, dar inexorabil.

Rezervele lui Gavrilă Scridon asupra viitorului carierei de ofițer al lui Porcolab, din perspectiva incertitudinilor intens așteătatului sfârșit al războiului, ca și vulnerabilitatea sa pulmonară au blocat proiectul căsătoriei cu Helene Scridon. A supraviețuit doar 15 luni momentului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, decedând în 18 februarie la Cluj; se crede că a fost înmormântat la Năsăud.

Astfel, în numai 38 de ani, s-au stins din viață toți cei șapte membri ai familiei Porkolab.